Publicul european și oficialii guvernamentali nu sunt pe deplin conștienți de gravitatea amenințării reprezentate de regimurile autocratice, în special Rusia și China. Instituțiile europene și statele membre trebuie să ia măsuri urgente pentru a răspunde provocărilor, inclusiv fenomenului de ”capturare a elitelor” de către puteri ostile. Acestea sunt doar două dintre concluziile Raportului INGE, realizat de o comisie a Parlamentului European și consacrat influențelor străine asupra Uniunii.
Raportul a fost adoptat pe 25 ianuarie și ar urma să fie supus dezbaterii plenului în cursul lunii martie.
Documentul constată că există deficiențe serioase în protecția UE, inclusiv absența unor reguli obligatorii din punct de vedere juridic în aplicarea registrului de lobby al UE.
Nu există nici mijloace de „monitorizare a eforturilor de lobby în statele membre care influențează legislația și politica externă prin intermediul Consiliului European”.
Principalele pericole: Rusia și China – dar nu numai…
De asemenea, documentul ia act de numărul tot mai mare de institute Confucius înființate în întreaga lume și, în special, în Europa. Raportul afirmă că institutele Confucius servesc drept platformă de lobby pentru interesele economice chineze și pentru serviciul chinez de informații, și pentru recrutarea de agenți și spioni. Raportul condamnă decizia luată de guvernul maghiar de a deschide o filială a Universității Fudan și, în același timp, de a închide Universitatea Central Europeană din Budapesta.
Măsurile insuficiente de apărare au făcut ca jucători internaționali rău intenționați să preia cu destulă ușurință infrastructuri critice, să efectueze atacuri cibernetice, să recruteze foști politicieni de rang înalt și să propage polarizarea în dezbaterea publică. Acest lucru este agravat de lacunele din legislație și de lipsa unei coordonări suficiente între țările UE, se afirmă în document.
Când ”patrioții”din extrema dreaptă joacă strâmb…
Rusia caută să contacteze partide, personalități, organizații și alți actori din cadrul instituțiilor UE pentru a legitima pozițiile ruse și pentru a face lobby în direcția reducerii sancțiunilor și a atenua consecințele izolării internaționale. Sunt numite partide precum Partidul Libertății din Austria, Adunarea Națională franceză și Liga Nordului italiană. Acestea au semnat acorduri de cooperare cu partidul Rusia Unită al președintelui rus Vladimir Putin și acum se confruntă cu acuzații în mass-media că sunt dispuse să accepte finanțare politică din partea Rusiei.
Alte partide europene, cum ar fi Alternativa pentru Germania (AfD), Fidesz și Jobbik din Ungaria și Partidul Brexit din Regatul Unit se pare că au și ele contacte strânse cu Kremlinul, iar AfD și Jobbik au lucrat, de asemenea, ca așa-numiți „ observatori electorali” la alegeri controlate de Kremlin, de exemplu la Donețk și Lugansk în estul Ucrainei.
Raportul mai notează că reprezentanții unui grup de secesioniști catalani din Spania, precum și cel mai mare donator privat pentru campania Brexit Vote Leave necesită o investigație aprofundată, existând suspiciunea că fac parte din strategia mai amplă a Rusiei de destabilizare a democrațiilor.
Raportul exprimă temeri potrivit cărora guvernul ungar se numără printre entitățile care facilitează ingerințele străine, punând în pericol blocul european. Potrivit documentului, Ungaria, împreună cu Serbia, ajută China și Rusia în atingerea obiectivelor lor geopolitice și pentru răspândirea dezinformării în regiune.
Autorii își exprimă îngrijorarea față de răspândirea propagandei de stat străine, originară în principal de la Moscova și Beijing, precum și de la Ankara, tradusă în limbile locale, de exemplu RT-, Sputnik, Anadolu, CCTV, Global Times, Xinhua , conținut media sponsorizat de TRT World sau Partidul Comunist Chinez, deghizat în jurnalism și distribuit în ziare.
”Astfel de canale nu pot fi considerate mass-media reale și, prin urmare, nu ar trebui să se bucure de aceleași drepturi și protecție ca mass-media democratică”, se afirmă în document.
Un fenomen îngrijorător: ”capturarea elitelor”
Potrivit raportului, unele țări sunt deosebit de active în domeniul captării și cooptării elitelor, în special Rusia și China, dar și Arabia Saudită și alte țări din Golf.
De exemplu, fostul cancelar german Gerhard Schröder și fostul prim-ministru al Finlandei Paavo Lipponen s-au alăturat Gazprom pentru a accelera procesul de aplicare pentru Nord Stream 1 și 2.
Fostul ministru austriac al afacerilor externe Karin Kneissl a fost numit membru în consiliul de administrație al Rosneft, fostul prim-ministru al Franței François Fillon numit membru al consiliului de administrație al Zaroubejneft, fostul prim-ministru al Franței Jean-Pierre Raffarin s-a implicat activ în promovarea intereselor chineze în Franța, fostul comisar european ceh Štefan Füle a lucrat pentru CEFC China Energy, fostul prim-ministru al Finlandei Esko Aho se află acum în consiliul de administrație al Sberbank , banca Kremlinului, fostul ministru francez pentru relațiile cu Parlamentul Jean-Marie Le Guen este acum membru al Consiliului de Administrație al Huawei Franța, fostul prim-ministru al Belgiei Yves Leterme a fost numit co-președinte al fondului de investiții chinez ToJoy și mulți alți politicieni și oficiali de nivel înalt care asumă roluri similare, notează raportul.
„După mai bine de un an de muncă, raportul evidențiază nivelul de atacuri și amenințări cu care se confruntă UE. Actorii ostili străini au declarat un război hibrid asupra Uniunii și a statelor sale membre. Raportul face o serie de recomandări importante pentru a ne proteja democrațiile și pentru a asigura suveranitatea europeană. Solicităm Comisiei și Consiliului să le pună în aplicare fără a pierde timp”, a declarat președintele Comisiei INGE, Raphaël Glucksmann, eurodeputat francez din grupul S&D (centru-stânga).
… și câteva recomandări
Comisia INGE invită Comisia Europeană să inițieze un studiu privind standardele minime pentru mass-media, ca bază pentru eventuala revocare a licențelor în cazul unor încălcări.
Media veniturilor publicitare de care circulă în fiecare an către aproximativ 1400 de site-uri web detectate ca fiind de dezinformare se ridică la circa 65 de milioane de euro.
Reclamele online, uneori chiar și ale instituțiilor publice, ajung să finanțeze site-uri web rău intenționate care promovează discursurile instigatoare la ură și dezinformarea, fără consimțământul sau chiar cunoștința agenților de publicitate în cauză. Raportul constată că cinci companii, inclusiv Google Ads, plătesc 97 % din aceste venituri din reclame și sunt responsabile pentru selectarea site-urilor.
Pentru a contracara amenințările, membrii INGE îndeamnă UE să crească gradul de conștientizare a opiniei publice prin formarea persoanelor cu funcții sensibile și campanii de informare generală.
În plus, UE ar trebui să-și consolideze capacitățile și să construiască un regim de sancțiuni împotriva dezinformării. Regulile de pe platformele de social media, care servesc ca vehicule pentru interferența străină, trebuie și ele înăsprite.
Deputații au recomandat sprijin puternic pentru mass-media pluralistă și pentru organizațiile specializate în verificarea faptelor.
Platformele online trebuie să investească în competențe lingvistice pentru a putea acționa asupra conținutului ilegal și dăunător în toate limbile UE.
Infrastructura electorală digitală trebuie considerată ca fiind infrastructură critică.
În plan economic, statele și Uniunea trebuie să ofere alternative de finanțare la investițiile străine directe chineze, utilizate ca instrument geopolitic. Este necesară, de asemenea, clarificarea relațiilor „foarte nepotrivite” dintre anumite partide politice europene și Rusia și trebuie legiferată interzicerea finanțării externe a partidelor politice europene.
Statele sunt chemate să îmbunătățească de urgență securitatea cibernetică, să clasifice și să înregistreze software-urile de supraveghere precum Pegasus ca fiind ilegale și să interzică utilizarea acestora. De asemenea, se cer măsuri pentru îngreunarea accesului foștilor foști politicieni la funcții de top în companii din state problematice, la scurt timp după ce și-au părăsit locul de muncă.
[…] plasați în Occident, pentru a sponsoriza candidați, campanii, partide, mișcări, ONG-uri. Un raport al Parlamentului European detalia recent eforturile Rusiei de corupere a elitelor politice europene […]