De când cu agresiunea rusă împotriva Ucrainei, o dezbatere și-a făcut loc în societatea noastră, animată de opinii foarte contondente exprimate pe rețelele sociale : merită să mergi la război ? De ce ai face asta pentru un președinte lipsit de empatie, un guvern incompetent, dacă nu chiar corupt de-a binelea și pentru o clasă politică ineptă ?
România înseamnă cu totul altceva decât niște lideri vremelnci, care pot fi îndepărtați de la putere prin mijloace democratice. O democrație care ar deveni de neimaginat în cazul în care rușii ar ajunge aici.
Există însă o problemă, atunci când liderii democratici, cu limitele lor cu tot, fac parcă anume totul pentru a pune gaz pe foc în această dispută publică.
Dezbaterea a devenit amară atunci când s-a suprapus peste imensele cozi la combustibil – o criză artificială, desigur, accentuată de mesaje alarmiste aruncate din prostie sau cu intenție. Dar a fost o criză în care a avut de suferit tocmai comunicarea de criză. Nu a fost – cum se spune – o bună propagandă pentru implicarea colectivă, iar asta ar trebui să le dea de gândit guvernanților.
Și de-ar fi fost singurul neajuns!
La începutul acestei săptămâni, Camera Deputaților (decizională) a votat un amendament cu origini încă neelucidate pe deplin, potrivit căruia incitarea publicului la discriminare este pedepsită cu închisoarea inclusiv pe motivul că incită la ura împotriva apartenenței politice. O prevedere care ar putea deschide calea unei adevărate ”imunități” la critică pentru politicieni. Unde este limita între critica, chiar virulentă, așa cum este ea admisă inclusiv în jurisprudența CEDO și ”îndemnul la discriminare”?
Dar ce-ați zice despre ”imunitatea plagiatorilor” ? A celor care sunt și oameni politici, bineînțeles.
În aceste zile de maximă tensiune în vecinătatea țării, cu o criză a refugiaților și cu amenințarea rusă în coastă, o luptă surdă se duce în Parlament pentru ”albirea” plagiatelor. Nu mai puțin de două amendamente au fost încercate, menite a absolvi de eventuale acuzații de plagiat toate tezele de doctorat datând de dinainte de anul 2011.
Un amendament îi aparține deputatului PSD Adrian Solomon, un altul lui Cătălin Zamfir Manea, deputat din grupul Minorităților.
Imunitate în fața criticilor, imunitate în fața plagiatului, iată cel puțin două priorități politice inadecvate , într-un moment în care liderii coaliției nu s-au pus de acord asupra modalităților de atingere a dezideratului independenței energetice.
Nu au un răspuns coerent la creșterea prețului combustibililor și electricității, nu reușesc să dea mesaje credibile pentru a preveni cozile la ulei de floarea soarelui.
La sfârșitul săptămânii trecute, președintele Iohannis a promulgat o controversată lege, zisă de desființare a Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție (SSIIJ), despre care asociații ale magistraților spun că nu desființează, în realitate nimic, câtă vreme investigarea cauzelor care-i privesc pe magistrați nu trece în sarcina DNA.
Promulgarea legii a avut loc înainte de formularea unui aviz din partea Comisiei de la Veneția, iar Comisia Europeană a anunțat deja că va studia dosarul cu cea mai mare atenție. Și așa, România riscă să fie aruncată într-o grupă deloc onorabilă, alături de Ungaria și Polonia, în privința independenței justiției.
Se pare că multe decizii (și indecizii) vin acum tocmai la umbra teribilelor evenimente din Ucraina, când atenția opiniei publice este îndreptată către război, când administrația , organizațiile neguvernamentale și voluntarii se ocupă îndeaproape de primirea refugiaților.
Președintele Iohannis a girat, anul trecut, o coaliție PSD-PNL-UDMR, cu o largă majoritate, ceea ce poate asigura o stabilitate politică de care România chiar ar avea nevoie în aceste momente.
Dar cu ce preț ?
Cu prețul înstrăinării unei părți importante din electoratul activ politic și civic, profund pro-occidental și care acum duce, aproape în izolare, o luptă grea pe frontul virtual, contra xenofobilor, naționaliștilor de peluză și gurilor de tun ale propagandei rusești.
Culmea este că în aceste din urmă categorii, care până acum își proclamau ”patriotismul” în mod ostentativ și grotesc, se regăsesc cei mai mulți promotori ai ideii că nu trebuie să lupți pentru România.
Și este foarte rău că tocmai președintele și majoritatea guvernamentală le furnizează argumente, prin tot felul de decizii controversate și inadecvate. Poate ar trebui să se gândească serios la aceasta – și mai ales, la cine le pot fi adevărații parteneri în vremuri complicate.
Vremuri pe care sperăm să le traversăm cu bine, pentru ca, în 2024, să ne vedem, cu toții, sănătoși, la vot.
