Refugiații ucraineni. Străini în afara țării, dar și mai străini în țara lor

Mai ceva vreme în urmă, când ziceam „refugiați”, ne gândeam la sirieni, palestinieni, marocani, etc., însă după 24 februarie 2022, dată neagră în istoria Ucrainei suverane și independente, am aflat și noi, cetățenii acestui stat, situat geografic în centrul Europei, ce înseamnă să fii refugiat.

Nu întâmplător am accentuat proximitatea Ucrainei de țările europene. În primul rând, vecinii cei buni au venit cu primele ajutoare umanitare și tot ei au primit cu brațele deschise persoanele silite să-și părăsească fie casele, fie orașele natale și Patria.

Evident, primii au plecat cei mai slabi de înger și cei care aveau cel mai mult de pierdut. Mini-bogătașii și-au scos banii din țară și fiind lipsiți de confortul de a se refugia cu avionul, deoarece la declanșarea războiului au fost bombardate aeroporturile din orașele mari, au urcat în mașini îndreptânu-se spre orice graniță cu UE, fiind cea românească, cea poloneză, sau ungară, nu au ocolit nici cea moldovenească. La punctele de trecere a frontierei, ne pregătite de un asemenea flux de refugiați s-au creat cozi imense.

La început, coada la vama Porubna-Siret dintre Ucraina și România era de cam zece kilometri. Sute de autovehicule au blocat practic tot drumul spre trecerea frontierei. Așteptau să treacă oamenii speriați de bombardamente, femei cu frica în priviri pentru viața și viitorul copiilor, flămânzi, însetați, obosiți de drum, iar cei la trecerea de pietoni, istoviți de mersul pe jos. Oamenii de bună credință, voluntarii mai cu seamă, partea cealaltă de vamă, la Siret, au adus produse alimentare, lucruri strict necesare celor refugiați.

Acolo, pe drumul străbătut cândva cu drag spre Patria noastră istorică, acum puteau fi urmărite adevărate drame ale vieților răpite dinadins.

Nimeni nu putea fi pregătit de așa ceva. Organele împuternicite din România trebuiau să acționeze conform legii, de aceea persoanele care au rămas fără documente de identitate, sau nu aveau pașaport de externe, trebuiau să aștepte multe, foarte multe ore, ba chiar o zi întreagă pentru ca soarta lor să fie hotărâtă. Cele mai grave momente, acolo în vamă, probabil au fost trăite de mame cu copii, fără actele necesare. Până la urmă problemele au fost rezolvate de vecinii buni ai Ucrainei, în săptămânile ulterioare au fost aduse la vamă toate serviciile administrative necesare, încât nu au mai apărut probleme. Unii dintre cei care fugeau din calea războiului din zonele ostilităților se prezentau la vamă așa cum au apucat să iese din casă.

La punctul de trecere a frontierei dintre Republica Moldova și România, voluntarii au întâlnit două persoane care s-au deplasat din Kiev pe un scooter, parcurgând mai bine de 600 de kilometri.

Ar fi o greșeală să judecăm cine a plecat și cine a rămas în țară. Dar din păcate, nemulțumirea unora din cei rămași acasă cu sirenile sunând frecvent, chiar și la Cernăuți, oraș neatins de ostilități, este vădită. Cetățenii strămutați interior, cei care s-au refugiat din estul și centrul Ucrainei, ajungând în vest, cu greu se acomodează.

Atunci când marile puteri politice își rezolvă problemele pe un teritoriu populat, unicii care au de suferit sunt oamenii.   Suntem conștienți de faptul că din momentul declanșării războiului ruso-ucrainean în întreaga lume se va modifica orânduirea, multe și dificile vor fi schimbările. Unicul lucru recunoscut de toată lumea este  că acum se naște o nouă națiune cu adevărat europeană – națiunea ucraineană.