« On prend les mêmes et on recommence » – Îi avem pe aceiași și o luăm de la capăt, ar zice francezul. După cinci ani alegerile prezidențiale din Franța îi au ca protagoniști în runda finală pe aceiași candidați: Emmanuel Macron (Republica în Mișcare – LREM, centru) – și Marine Le Pen (Reunirea Națională – RN, dreapta populistă).
Dacă în 2017 Macron era practic un novice al politicii la acest nivel, el nefiind ales în prealabil în nicio funcție publică, iar Marine Le Pen era la prima apariție în turul 2 al prezidențialelor, acum situația e însă cu totul alta.
Macron, ales cu 66% acum cinci ani, este președinte în exercițiu, iar Le Pen a devenit o contra-candidată mult mai competitivă, în pofida sondajelor care îi dau acum intenții de vot medii de doar 44 – 45%.
Multe s-au petrecut în ultimii cinci ani și Macron a trebuit să facă față unor crize fără precedent în istoria Franței: protestele “Vestelor galbene” împotriva majorării prețului carburanților, pandemia de Coronavirus și recent, războiul lansat de Rusia împotriva Ucrainei, cu consecințe imediate în explozia prețurilor și scăderea nivelului de trai.
Le Pen a schimbat numele partidului pe care-l conduce din Frontul Național în Reunirea Națională și și-a moderat discursul, care acum e mai nuanțat decât cel al tatălui ei, Jean Marie, de patru ori candidat la președinție, renumit pentru agresivitatea lui.
Adversarii, în frunte cu Macron, și numeroși comentatori politici, dar și alte personalități ale vieții publice au afirmat că Le Pen nu și-a schimbat decât cosmetic discursul și că pe fond, programul său rămâne unul de extrema dreaptă, cu intenția sa de a convoca un referendum privind imigrația, preferința națională în domeniul locativ social și al pieței muncii și mai ales prin promisiunea de a interzice portul vălului islamic în public, ceea ce, a avertizat Macron, poate duce la un război civil.
În plus, deși a renunțat la propunerea sa din 2017 de retragere a Franței din Uniunea Europeană, intenția lui Le Pen de a transforma UE într-o asociație de națiuni libere este, în ultimă instanță, același lucru și nu ar fi acceptată de celelalte state membre.
De altfel, alarmați de perspectiva alegerii lui Le Pen, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, prim ministrul Spaniei, Pedro Sanchez, și prim ministrul Portugaliei, Antonio Costa, semnează în cotidianul Le Monde un editorial în care explică de ce alegerile din Franța au o importanță covârșitoare pentru restul Uniunii Europene.
“Al doilea tur al alegerilor prezidențiale franceze nu este, pentru noi, un scrutin ca oricare altul. Alegerea cu care se confruntă poporul francez este crucială pentru Franța și pentru noi toți cei din Europa. Este vorba de alegerea între un candidat democrat, care crede că Franța este mai puternică într-o Uniune Europeană puternică și autonomă, și un candidat de extremă dreapta, care se aliază în mod deschis cu cei care ne atacă libertatea și democrația – valori fundamentale care provin direct din Iluminismul francez.”
”Franța se află în centrul proiectului european. A fost forța motrice a reconcilierii europene după cele două războaie mondiale dezastruoase din secolul XX. Iar în crizele din ultimii ani, a dat dovadă de spirit de lider în ceea ce privește eforturile pentru o mai mare solidaritate. Astfel, s-a dovedit că o Europă puternică și unită nu limitează suveranitatea națională, ci este singura modalitate de a asigura că țările noastre pot prospera și concura cu puteri autoritare precum Rusia,” spun prim miniștrii Germaniei, Spaniei și Portugaliei în editorialul din Le Monde.
Cât despre Macron, el a fost acuzat de aroganță și condescendență față de Le Pen după dezbaterea televizată din 21 aprilie, iar votanții stângii, ai lui Jean-Luc Melenchon (Franța Nesupusă – LFI, stânga populistă), clasat al treilea cu aproape 22%, care nu au, ca și în 2017, reprezentant în turul doi, sunt confruntați cu o alegere necomestibilă pentru mulți: un candidat care inspiră teamă (Le Pen) și un altul care este perceput ca un candidat bogaților (Macron).
Până la urmă însă, mulți dintre partizanii stângii se vor ține de nas, ca în 2017 și mai ales în 2002, când au avut de ales între Jacques Chirac și Jean Marie Le Pen și vor opta pentru Macron, deși mulți alții ori vor sta acasă, ori vor strecura în urnă un buletin alb.
Și să nu uităm: pe 12 și 19 iunie vor urma alegerile pentru Adunarea Națională, unde fără o majoritate, președintele nou ales nu-și va putea pune programul în aplicare. Deci, un fel de tur 3 și 4, despre care însă vom vorbi altă dată.