Ondine Gherguț este jurnalist de investigație din anul 1990. A publicat în Dreptatea (1990), Cotidianul (1991-1998), Evenimentul Zilei (1998-2005). Colaborator la Radio Total și Radio BBC (1991-2005), realizator la Realitatea TV (2005) și editor la jurnalul Averea (actualmente Click!, 2006). Din 2006 până în 2017 a fost senior editor la România Liberă, apoi colaborator la Revista 22 și Nașul TV.
Ondine Gherguț este cunoscută ca militantă pentru independența justiției din România. A fost invitată la emisiuni la TVR, B1TV și Realitatea TV ca analist politic și specialist în justiție.
Ondine Gherguț a fost premiată de Departamentul de Stat al SUA. În aprilie 2014, la Ambasada SUA la București, în cadrul ceremoniei de premiere a Femeilor curajoase (International Women of Courage), Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al SUA, a spus: „Ondine Gherguț este un reporter de investigație excepțional care a demascat rețele infracționale din politică şi serviciile de informații. (…) La începutul anilor ‘90, ea a dezvăluit implicarea Ministerului Afacerilor Interne în mineriadele din Piața Universității. Într-o anchetă desfăşurată în perioada 2000-2004, Ondine Gherguț a demascat ofițeri ai fostei Securități care lucrau pentru SRI şi furaseră petrol de la rafinăriile de stat. În perioada referendumului pentru demiterea preşedintelui din 2012, anchetele sale au dezvăluit că s-au trimis la Curtea Constituțională documente contradictorii cu privire la numărul de alegători eligibili”.