De ce Santinela?

Acest articol este disponibil și în English (Engleză)

Am plecat de aproape patru ani din România, urmându-mi inima. M-am așezat, la peste 2.600 de kilometri de București, la o moară veche din Pirinei.

În ciuda distanței, nu am pierdut legătura cu țara. Am scris, aproape doi ani, pentru o revistă de calitate, care a dispărut însă de pe scena media din Romania la începutul pandemiei. Ghinion, ați putea zice. Nu este chiar așa.

Vin din presa de agenție, una uriașă, internațională, Reuters. Acolo mi-am format, timp de aproape un deceniu, disciplina scrisului și a jurnalismului multimedia, în care includ și televiziunea de agenție.

După atâtea avataruri ale presei din România și din lume, mai ales în primele două decenii ale acestui mileniu, cu coborâșuri alimentate de setea de senzațional care anesteziază temerile și confuzia unei lumi în continuă schimbare, am simțit nevoia de a mă reîntoarce la matca presei independente, de calitate, de teren, nu copy-paste.

Să facem așadar un pariu pe excelență, pe care sper să-l câștigăm împreună cu voi, cititorii.

Nu sunt singură în acest demers. Am strâns laolaltă o echipă de jurnaliști experimentați, care privesc, ca și mine, dincolo de vârful aisbergului mediatic. Nu suntem cinici, nici înregimentați. Ceea ce ne aduce împreună este, cred, dorința de a face o diferență și maturitatea abordărilor noastre, în toată diversitatea lor.

Nu suntem nostalgici sau tributari unui trecut, pe care îl asumăm cu capul sus, și venim din direcții diferite ale presei românești și internaționale, cu ceea ce au avut și au ele mai bun. Spun asta fără falsă modestie.

Ni s-a alăturat, cu entuziasm, și o voce foarte tânără, care sper să își găsească cu timpul un ecou, prin noua noastră revistă. Să crească alături de noi.

De veghe, cu Santinela

 Poate sună pompos sau cazon. Nici vorbă de asta. Este, mai degrabă, vorba despre o stare de veghe permanentă. Precum cea a albinei-santinelă, pentru apărarea stupului. Pentru scrutarea orizontului – mereu mișcător – de pază a adevărului și onoarei, care nu sunt doar niște cuvinte mari. Și pentru explorarea, pe cât ne este posibil de imaginat și conceput, a trecutului cu reverberații în prezent și a viitorului.

Nu suntem deținătorii adevărului absolut. Nimeni nu este. Suntem o sumă de oameni care credem însă în adevăr și încercăm, în măsura puterilor noastre, să despărțim grâul de neghină, în epoca fake news și post-adevăr.

Vrem să privim nu doar în propria noastră ogradă, ci să ridicăm capul spre ceea ce ne înconjoară, să înțelegem unde se duce și unde ne duce Zeit Geistul – spiritul timpului nostru.

Demersul nostru este și unul educativ, oricât de rebarbativ ar putea suna asta pentru publicul mai tânăr.

Numele Santinela nu a fost ales la întâmplare. Da, e adevărat, a mai existat în România anilor ’40 – în Al Doilea Război Mondial – o publicație înregistrată sub acest nume („Sentinela” pe vremea aceea).

Ziarul Sentinela, 1940, © okazii.ro

Nimic nu ne poate fi însă mai departe decât ideologia totalitară, de extremă dreapta ori stânga. Nimeni nu poate pune stăpânire pe un nume. Dacă ar fi să fie așa, Santinela noastră, a secolului XXI, va exorciza și demonii trecutului.

Și asta întrucât vrem să ne înscriem în arcul, sperăm tot mai larg, împotriva tuturor vicisitudinilor, al presei independente, să stabilim o relație de durată cu cititorii noștri, bazată pe valori deloc vetuste – respect pentru adevăr, profesionalism și integritate.

Vă invităm, așadar, să ne fiți parteneri în această întreprindere, deloc ușoară. De succesul ei ne vom bucura cu toții, iar un eșec nu ne poate fi niciunuia indiferent.

Avem nevoie de presă liberă, integră, așa cum avem nevoie de aer. În acest demers nu avem decât de câștigat cu toții. Santinela își așteaptă cititorii.