Acest articol este disponibil și în English (Engleză)
În imaginea principală (de la stânga la dreapta): Frederick Banting, John Mcleod (© The Nobel Prize), Nicolae Paulescu (© Wikipedia)
S-a împlinit recent un secol de când, pe 11 ianuarie 1922, Leonard Thompson, un băiat de 14 ani care alterna în starea de trezie și inconștiență la Spitalul General din Toronto, a devenit prima persoană care a primit extractul purificat din ceea ce avea să se numească „insulină”. Thompson avea să mai trăiască încă 13 ani și avea să moară de pneumonie, dar viața lui a fost prelungită de extractul rafinat de omul de știință canadian James Collip.
Ca descoperitori ai insulinei au fost creditați oficial canadianul Frederick Banting și scoțianul John Macleod, ambii de la Universitatea Toronto, care aveau să primească Premiul Nobel pentru medicină în 1923.
În discursul de prezentare a Premiului Nobel ținut pe 10 decembrie 1923 de profesorul J. Sjöquist, membru al comitetului de atribuire a premiilor pentru medicină și fiziologie, au fost menționate și alte nume care au contribuit la cercetări în domeniul insulinei, printre acestea evreul american Israel Kleiner și profesorul de fiziologie Nicolae Paulescu (numit în discurs Paulesco) de la Facultatea de Medicină din București.
Atât Kleiner, cât și Paulescu au făcut cercetări și experimente în anii 1920 – 1921, dar niciunul dintre ei nu a reușit să izoleze substanța numită ulterior insulină care să poată fi folosită în tratamentul diabetului, o afecțiune care constă în imposibilitatea organismului de a produce pe cale naturală această substanță, fără de care controlul nivelului zahărului în sânge este imposibil. Până la descoperirea insulinei diabetul, care azi afectează peste 400 de milioane de oameni pe glob, era o maladie fatală.
Paulescu – un savant puțin cunoscut
Nicolae Paulescu în 1897, © Wikipedia
În acei ani, 1920 – 1921, evoluțiile au fost extrem de rapide în domeniul cercetărilor care au dus la descoperirea insulinei, după cum explică profesorul de medicină Peter Manu, de la Universitatea Hofstra, din statul New York.
„Banting s-a întâlnit in 1921 cu Kleiner și rafinează tehnica. Kleiner și Paulescu erau fiziologi și pentru ei era extrem de important să mențină experimentul în limitele fiziologiei. Ei știau că substanța din pancreas este transferată în sânge, deci trebuie să fie hidrosolubilă. Amândoi au extras substanța cu apă.
Banting s-a dus direct la Kleiner și i-a ieșit exact același lucru ca și lui Kleiner și Paulescu, dar acest extras nu putea fi folosit, deoarece conținea o sumedenie de impurități. Aici a intervenit lovitura de geniu a lui Macleod, care a spus că substanța trebuie extrasă altfel.
Atunci Banting și Macleod l-au invitat la Toronto pe James Collip de la Universitatea Calgary care a purificat substanța folosind alcool și acetonă. S-a obținut în acest fel un preparat de insulină pură care a fost imediat administrată pentru uz clinic, la doar trei săptămâni după sosirea lui Collip la Toronto. După părerea mea Collip ar fi meritat Premiul Nobel la fel de mult ca și Banting și Macleod”, spunea Peter Manu într-un interviu la Radio France Internationale România pe data de 18 februarie 2021.
„Pentru Premiul Nobel din 1923 au fost trimise vreo 180 de nominalizări, cele mai multe primindu-le Georges-Fernand Widal pentru o metodă de diagnosticare a febrei tifoide. Banting și Macleod au fost nominalizați în total de patru persoane. Cei care i-au nominalizat pe Banting si Macleod lucrau în Cleveland, Boston si Copenhaga și habar nu aveau cine era Paulescu și nici nu aveau cum să știe.
Premiul Nobel din 1923 a fost acordat pe merit, iar descoperirea insulinei era un eveniment epocal în medicină, era clar cine o să câștige”, mai spune Peter Manu.
Paulescu – antisemit fanatic
Dar cum rămâne atunci cu acuzațiile susținătorilor lui Paulescu că antisemitismul fanatic al acestuia (a publicat broșuri intitulate „Degenerarea rasei jidănești”, „Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul și Francmasoneria”, „Desfrâul jidanilor”) a fost principala cauză care a contribuit la nesocotirea contribuției sale la descoperirea insulinei?
„Lucrările antisemite ale lui Paulescu nu erau cunoscute în străinătate, ele nefiind traduse din limba română. Lucrările dinaintea perioadei sale fascisto-legionare care începe în 1923, când devine vice-președinte al Ligii Apărării Naționale Creștine (LANC), partid înființat de principalul teoretician al antisemitismului din România, AC Cuza, erau niște însăilări de bibliotecă.
Paulescu nu era un intelectual public antisemit ca Nicolae Iorga (în perioada de dinainte de primul război mondial) sau ca prietenul său A.C. Cuza. El nu avea vizibilitate socială, se ducea la bibliotecă și lucra cu cărți care fuseseră publicate în Franța (unde-și făcuse studiile de medicină) ca de pildă La France Juive de Edouard Drumont. El nu avea nicio idee despre Talmud, el era băgat în chestiuni ca alcoolul vândut de birtașii evrei țăranilor din Moldova sau înscenările legate de închipuite ucideri rituale din Basarabia”, explică Peter Manu, co-autor împreună cu istoricul Horia Bozdoghină al cărții Polemica Paulescu – Știință, polemică, memorie (Editura Curtea Veche, București, 2010)
Aceasta nu l-a împiedicat însă pe Paulescu să câștige admirația studenților antisemiți. Texte din broșurile sale sunt citate de organizatorul LANC și ulterior fondator al Mișcării legionare, Corneliu Zelea Codreanu, în opera sa de căpătâi, „Pentru Legionari”.
Reabilitarea și preamărirea lui Paulescu
Deși era un antisemit fanatic, un teoretician al rasismului biologic, un precursor al legionarilor și cu teorii care anunțau Soluția finală a naziștilor, Paulescu a început să fie reabilitat de regimul național-comunist al lui Nicolae Ceaușescu, fiind tratat cu onoruri după 1990 în România. Institutul de diabetologie este numit după el, la fel ca și catedra de fiziologie a Facultății de Medicină din București, iar în apropierea acelei facultăți tronează o statuie a savantului antisemit.
© Ioan Aurel Pop, Facebook
În vara lui 2021 au avut loc evenimente care au probat o dată în plus prestigiul de care se bucură în continuare Paulescu în rândul unei parți a elitei intelectuale românești, ilustrate de această secvență temporală:
- 21 iulie 2021, Academia Română a organizat adunare informală în care a fost marcat centenarul descoperirii insulinei, atribuită savantului român Nicolae Paulescu (1869 – 1931), cunoscut în același timp ca un antisemit fanatic. Manifestarea a declanșat reacții prompte de condamnare.
- 26 iulie: un grup de intelectuali publici critică Academia Română și cer destituirea Irinei Cajal, care a participat la adunare, din funcția de subsecretar de stat la ministerul culturii. Irina Cajal este fiica fostului președinte al Federației Comunităților Evreiești din România (1994 – 2004), academicianul Nicolae Cajal;
- 26 iulie: președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, care nu a participat la adunarea din 21 iulie, declara la G4Media: „Mi se pare o acțiune decentă față de descoperirea științifică epocală pe care a făcut-o un român acum o sută de ani, el are întâietate, chiar dacă datele Nobel au consemnat alți doi oameni de știință”;
- 27 iulie: Reprezentantul special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, Alexandru Muraru a condamnat și el adunarea din 21 iulie într-un comunicat: „Este nevoie de o delimitare fermă și rapidă a conducerii Academiei Române față de această abordare necritică asupra operei și vieții omului de știință Nicolae Paulescu, un notoriu ideolog și activist antisemit”;
- 1 august:profesorul de medicină de la Univesitatea Hofstra din statul New York, Peter Manu, i-a scris vice-președintelui Academiei Române, Victor Voicu, cerând să se anuleze anunțata sesiune omagială consacrată lui Paulescu, programată pe 1 – 3 septembrie 2021: „Vă spun deci, cu regret, că dacă delimitarea Academiei de această persoană, cerută de guvernul României, nu va fi publicată cât mai curând, voi notifica Anti-Defamation League, American Jewish Committee și United Nations Commission for Human Rights”, scria profesorul Manu;
- 5 august: Ioan Aurel Pop face o întoarcere de 180 de grade, scriindu-i profesorului Manu într-un email: „Nu va avea loc în acest an, la Academia Română sau sub egida Academiei, nicio conferință despre descoperirea insulinei. Evident, o astfel de conferință nu ar fi inutilă, dacă ar fi fost pregătită, dacă ar fi fost invitați specialiști reputați de la mari universități ale lumii. Este clar că descoperitorii insulinei sunt laureații premiului Nobel. S-au afirmat și alții pe drumul anevoios al descoperirii, dar o manifestare encomiastică la adresa lui Paulescu ar fi rușinoasă, de neacceptat”.
Paulescu – fuziune totală între omul de știință și ideologul antisemit
Statuia lui Nicolae Paulescu în apropierea Facultății de medicină București, © Petru Clej
Astăzi, pe planul internațional al diabetologiei numele lui Paulescu este absent. O simplă căutare cu numele său pe site-ul Federației Internaționale a Diabetologiei întoarce ZERO rezultate.
Ca o concluzie, nu numai că Paulescu nu este considerat, pe drept, descoperitorul insulinei, dar nici nu se poate face o disjuncție între omul de știință și ideologul antisemit.
„Nu se poate spune că el pe de o parte a practicat știință și pe de altă parte a fost un antisemit public. El le-a ținut împreună toată viața, fără niciun fel de excepție și a semnat toate pamfletele sale oribile antisemite cu ceea ce era în știință, profesor de fiziologie și a insistat că afirmațiile sale antisemite au caracter științific.
Aici nu vorbim despre cancel culture, eu nu vreau să spun că Paulescu nu există, eu vreau pur și simplu să spun că la el nu se poate face diferența între cele două aspecte, iar cei care vor să o facă merg în esență împotriva spiritului lui Paulescu. Însuși. Paulescu dacă ar trăi astăzi s-ar defini ca antisemit.
La Paulescu a existat această fuziune totală, completă, care nu poate fi despărțită în niciun fel, pe lângă ne-adevărul științific care a fost promovat inițial de el și de alții. Paulescu a crezut că a descoperit ceva, dar era de fapt o iluzie, pe care ulterior au împărtășit-o și alți oameni, unii de bună credință, din România”, afirma Peter Manu într-un interviu la RFI din 8 august 2021.
