Politică Editorial

Mii de refugiati din Ucraina sosesc cu bacul la Isaccea

ISACCEA, județul Tulcea

Mii de refugiați din Ucraina continuă să sosească cu bacul Isaccea-Orlivka, exact la jumătatea distanței dintre București și Odessa (300 km in ambele direcții).

Voluntari români așteaptă refugiații ucrainieni la Isaccea

Sunt întampinați de zeci de voluntari înghețați de frig, care fac cu rândul, în ture, pentru a-i primi cu căldură.

Organizații locale din Isaccea și Galați (însă erau și masini din toate colțurile țării și chiar și din Bulgaria) aduc produse alimentare și de igienă, pături, hrană pentru animalele de companie.

Autoritățile s-au organizat și ele cu corturi încălzite și autobuze. Organizarea pe partea românească este foarte buna, autoritățile au liste de voluntari care oferă transport, cazare sau alt ajutor, traducători.

Pe partea cealaltă, din Ucraina, am înțeles însă că se așteaptă mult și organizarea nu este la același nivel

Produsele încep să lipsească din magazinele si benzinariile de acolo.

Drumul de la Odessa e periculos, cu trupele rusești aflate lângă oraș și luptele amenințând și civilii aflați pe drum.

Urmează însă o perioadă dură în Ucraina și este posibil să sosească de 10 ori mai mulți refugiați în România, iar autoritățile și voluntarii vor avea de făcut față unui flux mult mai mare de oameni. 

Probabil o soluție ar fi aducerea de alte bacuri, bărci, șalupe pentru a transporta sute de mii refugiați care vor sosi – în special dacă apare o încetare a focului – foarte mulți oameni speră acum să se evacueze din Odessa, un oras de 1 milion de oameni și Herson, un oras de 300.000 de oameni.

O parte o vor lua spre Moldova, însă mulți vor veni pe ruta sudică, spre Isaccea.

Autor

Alexandru Alexe

Alexandru S. Alexe este specialist în comunicare, cu experiență în presa internațională și română.
A fost reporter Associated Press în Romania și SUA între 2000 și 2007. Din 2008 este consultant de PR, lucrând pentru clienți din SUA, UK, Suedia, Israel și Norvegia.
A studiat statistică la ASE între 1990 și 1994, apoi a studiat în SUA, obținând un Master în Științe (Interdisciplinar - Economie, Științe Politice și Jurnalism) la Universitatea Texas din Tyler în 1997, unde a lucrat pentru ziarul The Patriot al universității și la centrul multimedia. A făcut studii postuniversitare la Universitatea Texasului de Nord în Științe Politice, specializarea Relații Internaționale (1997-1998), unde a și lucrat ca asistent universitar și asistent cercetător la departamentul de științe politice.
Este colaborator la Santinela.

Publică un comentariu

Abonează-te
Anunță-mă când
guest
Comentarii: 0
Comentarii din cadrul articolului
Toate comentariile