Politică Cultură

Un evreu care a învins nazismul

Cum a fost făcută denazificarea sau povestea uimitoare a unui evreu, patriot și ofițer german, ofițer britanic și reconciliator anglo-german

Ați auzit în ultima vreme, cu regularitate, din gura liderilor de la Kremlin, în frunte cu Vladimir Putin și Serghei Lavrov, justificarea invaziei rusești prin necesitatea “denazificării” Ucrainei.

Am demontat pe această pagină minciuna propagandistică pentru uz intern, iar scopul acestui articol este cu totul altul, acela de a vorbi despre denazificarea reală care a avut loc la sfârșitul celui de-al doilea război mondial.

Am ales să fac acest lucru printr-o recenzie a unei cărți nou apărute în Marea Britanie “A Jew Who Defeated Nazism” – „Un evreu care a învins nazismul” (Editura Pen & Sword), de Ainslie Hepburn, biografia unui personaj remarcabil pe nume Herbert Sulzbach (1894 – 1985) a cărui viață reprezintă într-un fel istoria secolului XX.

Născut într-o familie evreiască germană bogată din Frankfurt, Herbert a fost un favorizat al sorții, provenind dintr-o familie de bancheri și industriași, în care tatăl său, Emile, era un stâlp al societății germane, mare iubitor de muzică și filantrop, care a reprezentat un model pentru tânărul Herbert.

Patriot german în primul război

Ca majoritatea evreilor germani, Herbert era asimilat și profund patriot. De aceea, înrolarea în armată imediat după declanșarea primului război mondial în 1914 a fost un gest firesc. Herbert a petrecut războiul pe frontul de Vest, în Franța ocupată, într-un regiment de artilerie și aici a realizat pentru prima oară că nu avea niciun sentiment de ură pentru civilii sau militarii francezi, o educație care avea să-i fie de folos mai târziu în viață.

În timpul războiului el a ținut un jurnal, care avea să fie publicat în 1935 sub titlul “Zwischen zwei Mauern” – „Între două ziduri”, în mod ironic, chiar sub regimul nazist, dovadă a patriotismului fără de cusur dovedit de cel care avea să termine războiul în 1918 cu gradul de locotenent, decorat pentru bravura sa pe câmpul de luptă.

Herbert avea să considere, ca majoritatea germanilor (printre ei un caporal pe nume Adolf Hitler), că armistițiul din noiembrie 1918 și Tratatul de Pace de la Versailles din 1920, care au impus niște condiții umilitoare Germaniei, drept o nedreptate.

Republica de la Weimar ce a urmat prăbușirii Imperiului German a constituit în primii ani o grea încercare pentru Herbert prin climatul economic și politic de permanentă criză. După o primă căsătorie eșuată, Herbert s-a recăsătorit cu Beate, cu care avea să-și petreacă tot restul vieții, timp de șase decenii. Împreună cu Beate, care era actriță, s-a mutat la Berlin unde au avut experiența unui deceniu de vis, până în 1933, în atmosfera boemă a capitalei germane.

Naziștii preiau puterea, Herbert emigrează

Această atmosferă idilică avea să fie întreruptă brutal de venirea la putere a fostului caporal Hitler care a pus capăt oricărei șanse a unui trai decent pentru Herbert, cu tot patriotismul său german.

Împreună cu Beate și cu sora acesteia, el a emigrat în 1937, ca alți evrei germani care, cu toată dragostea față de patria lor, au realizat că viața lor era în pericol. După mai multe peregrinări a ajuns la Londra, unde a fost indignat de atitudinea împăciuitoare a Marii Britanii față de politica tot mai agresivă a lui Hitler în Europa, ceea ce l-a determinat să scrie mai multe scrisori către ziarele britanice în care trăgea alarma, un obicei care avea să-l păstreze pentru tot restul vieții.

Herbert a avut dreptate și de abia pe 1 septembrie 1939, după atacarea Poloniei de către Hitler, Marea Britanie a declarat război Germaniei, dar asta nu l-a ajutat cu nimic pentru că în curând a fost internat în mod scandalos ca „străin dintr-o țară inamică” atât el cât și Beate, doi evrei refugiați de naziști, separat, în Insula Man.

După o detenție de mai multe luni, Herbert a fost eliberat și la cererea sa a fost înrolat în armata britanică la arma geniu, petrecând războiul pe teritoriul Marii Britanii, din cauza unei stări de sănătate precare ce nu i-a permis să fie combatant, spre disperarea sa.

Herbert denazificatorul

În 1945, în ultimele luni ale războiului, Herbert, de acum cu gradul de sergent, și-a văzut în sfârșit talentele lingvistice puse în valoare. El a fost recrutat ca translator pentru numeroșii prizonieri germani internați în Marea Britanie.

Promovat la rangul de căpitan în armata britanică, fostul locotenent în armata germană a început dificila, dar pasionanta muncă de re-educare prin denazificare a militarilor germani, mai întâi în lagărul de la Comrie în Scoția, apoi în cel de Castelul Featherstone Park, în Northumberland, în nord estul extrem al Angliei.

Aici el și-a găsit practic vocația, confruntat cu o masă de oameni, mai ales cei tineri, complet spălați pe creier de regimul nazist, care nu aveau nicio idee despre ce înseamnă o societate democratică. A avut surpriza să întâlnească și veterani din primul război mondial alături de care luptase.

Timp de trei ani, căpitanul din armata britanică, evreu german veteran al primului război mondial, avea să convertească la valorile democrației mii de germani. A făcut-o nu prin forță, ci dând dovadă de răbdare și empatie, la început vorbindu-le despre crimele comise de naziști, despre care mulți nu aveau habar, apoi creând orchestre, trupe de teatru, ziare (fără cenzură) și încurajând treptat contactul germanilor cu populația civilă britanică din jur. Și a făcut-o fără resentimente, deși era evreu, cu rude care pieriseră în Holocaust, masacrate de naziști.

Când, în 1948, lagărele au fost desființate atunci când toți prizonierii s-au întors în Germania, Herbert a avut satisfacția unei misiuni îndeplinite: majoritatea celor care s-au întors erau nu doar convertiți la valorile democrației, dar și ferm hotărâți să contribuie la clădirea și consolidarea noului stat, Republica Federală Germania. Mulți dintre ei au ocupat poziții influente în societate, judecători, politicieni, jurnaliști oameni de afaceri, profesori.

Reconcilierea anglo-germană

Dar legătura lui Herbert cu Germania nu s-a încheiat. După o experiență de câteva luni în Germania, unde s-a întors după 10 ani constatând șocat distrugerea aproape toată a Berlinului (unde a fost chiar în timpul blocadei sovietice începută în 1948) și a orașului său natal, Frankfurt pe Main, el s-a angajat în 1951 la ambasada Germaniei de la Londra.

În următorii 30 de ani a muncit fără pauză pentru înfăptuirea reconcilierii dintre Marea Britanie, țara sa de adopție, și Germania, țara natală. Nu i-a fost ușor, dată fiind atitudinea adeseori ostilă în primii ani de după război a politicienilor și a presei britanice. Herbert nu și-a pierdut obiceiul de a scrie scrisori marilor cotidiane, ori de câte ori apărea un articol negativ la adresa noului stat democrat german.

Pe de altă parte, el a rămas în legătură cu foștii prizonieri germani, înființând în 1961 asociația Featherstone Park al cărei președinte de onoare a fost ales. Foștii prizonieri, mulți dintre ei oameni importanți în societatea vest-germană, aveau pentru Herbert sentimente de afecțiune și profundă recunoștință, considerând anii petrecuți în lagăr cea mai importantă perioadă formativă din viața lor.

El s-a retras din activitate în 1981 la 87 de ani, fiind onorat de Regina Elisabeta cu titlul de Ofițer al Imperiului Britanic (OBE) și fiind unanim apreciat în Marea Britanie și Germania, nu în ultimul rând pentru simțul său al umorului.

Herbert Sulzbach – evreu german, veteran al armatei germane în primul război mondial, refugiat de nazism, soldat și ofițer al armatei britanice în timpul și după cel de-al doilea război mondial, multiplu decorat de două țări foste inamice, este un erou nu al războiului, ci al păcii. El a dovedit că germanii nu au fost toți naziști fanatici, așa cum credeau foarte mulți în țările învingătoare în cel de-al doilea război mondial. El a aplicat în practică denazificarea, vindecând mii de oameni de această boală a secolului XX, oameni care au contribuit esențial la succesul democrației în noul stat german. Iată de ce Herbert Sulzbach poate fi considerat fără niciun fel de exagerare un evreu care a învins nazismul.

Autor

Petru Clej

Petru Clej este jurnalist freelance, care locuiește și lucrează la Londra din 1991. În prezent el este corespondent RFI România, G4Media și Anima News, după a ce a lucrat la redacția română a BBC World Service mai bine de 17 ani.
Este specializat pe problema antisemitismului, Holocaustului și rasismului și a realizat numeroase materiale pe această temă pentru BBC, RFI, Jewish Chronicle, Dilema Veche, G4Media și Anima News.
A înființat și este administratorul grupului Facebook ANTISEMITISMUL ESTE OTRAVĂ și participă activ pe mai multe grupuri dedicate combaterii antisemitismului și rasismului.

Publică un comentariu

Abonează-te
Anunță-mă când
guest
Comentarii: 0
Comentarii din cadrul articolului
Toate comentariile