Un grup de teologi și credincioși creștin-ortodocși au adoptat o DECLARAȚIE PRIVIND ÎNVĂȚĂTURA “LUMII RUSE” (RUSSKII MIR)
Spuneți în declarație: “Sprijinul acordat de mulți dintre ierarhii Patriarhiei Moscovei pentru războiul președintelui Vladimir Putin împotriva Ucrainei își are rădăcinile într-o formă de fundamentalism religios ortodox etno-filetist, cu caracter totalitar, numit Russkii mir sau Lumea rusă, o învățătură falsă care îi atrage pe mulți în Biserica Ortodoxă și care a fost preluată chiar de extrema dreaptă și de fundamentaliștii catolici și protestanți.”
Dacă vreți să elaborați, care este atitudinea corectă a unei Biserici Ortodoxe? Cine din afara lumii ortodoxe a preluat principiile Lumii ruse și în ce fel?
Ortodoxia post-bizantină a supraviețuit fie sub turcocrație (popoarele balcanice & Țările Române), fie în cadrul imperial țarist. Chiar dacă Patriarhul Ecumenic de Constantinopol – care era și liderul minorității grecești din imperiul otoman – a rămas primus inter pares între ierarhii ortodocși, Moscova a devenit capitala celei mai mari biserici ortodoxe autocefale.
Acolo, teologia politică bizantină (bazată pe ”simfonia” Stat-Biserică) s-a alterat prin confiscarea Bisericii de către Stat. De la Petru cel Mare încoace, Sinodul BO Ruse n-a mai fost niciodată liber să critice acțiunile puterii. În alte state ortodoxe, deși filetismul (adică naționalismul religios) a fost condamnat ca erezie – printr-o enciclică a Patriarhilor ortodocși de la 1872 – el n-a putut fi niciodată evitat.
Bisericile sârbă, bulgară, română, greacă etc – erau toate închise în state naționale, jurisdicția lor canonică se termina la granițele acelor state, iar ele – ca ”Biserici ale neamului” – au fost mereu îndeajuns de slabe pentru a cânta în struna puterii instalate. Abia în Grecia din UE (urmată de România și Bulgaria) găsim primele Biserici ortodoxe în contexte democratice. Doar în aceste cazuri avem Sinoade libere, care pot critica politica autorităților, așa cum au vocația de a conlucra cu ele, pentru binele comun.
Evident, BO Rusă nu e nici pe departe într-un asemenea model ”creștin-democrat”. Dacă Putin a luat-o razna, Kirill l-a urmat orbește, atât pentru a-și proteja privilegiile, ci și de frică. Atitudinea Bisericii bizantine patristice – cea din primul mileniu (sau chiar până la 1453) a fost diferită: Ortodoxia este dreapta credință universală, adevărul întrupat în Hristos (al cărui trup mistic este). Iar slujitorii lui Dumnezeu recunosc și legitimează puterea politică doar dacă ea respectă poruncile evanghelice. Au existat nenumărate figuri ale Sfinților Părinți – inclusiv faimosul Ioan Gură de Aur, Patriarh al Constantinopolului -, dar și monahi sau intelectuali mireni care au contestat abuzurile puterii imperiale, suferind persecuții (de la depunere din treaptă, până la exil, mutilare corporală sau asasinat).
Pe scurt, filetismul e marea problemă a Ortodoxiei contemporane, sursă de conflicte, de naționalizare a credinței, de xenofobie și anti-occidentalism. Cum va fi el vindecat? Poate că tragedia Ucrainei invadate de Rusia panslavistă, revizionistă și oficial ”pravoslavnică” ne va oferi și pe acest plan niște idei noi.
Mai spuneți: “Prin urmare, condamnăm ca neortodoxă și respingem orice învățătură care ar subordona Împărăția lui Dumnezeu, manifestată în Unica Sfântă Biserică a lui Dumnezeu, oricărei împărății din această lume care caută alți domni bisericești sau seculari care să ne justifice și să ne răscumpere. Respingem cu fermitate toate formele de guvernare care divinizează statul (teocrația) și absorb Biserica, lipsind-o de libertatea sa de a se opune în mod profetic oricărei nedreptăți. De asemenea, îi mustrăm pe toți cei care afirmă cezaropapismul, înlocuind ascultarea lor supremă față de Domnul răstignit și înviat cu cea a oricărui lider investit cu puteri de conducere și care pretinde că este unsul lui Dumnezeu, indiferent dacă este cunoscut sub titlul de „Cezar”, „Împărat”, „Țar” sau „Președinte”.”
Conceptele enumerate în paragraful citat – teocrație, cezaropapism etc – sunt clar contrare învățăturilor evanghelice pe care se sprijină Biserica. Iar ideea că nu căutăm împărăția lui Dumnezeu pe pământ – fie prin abuz politic, utopie, ideologii salvaționiste sau orice altceva – a fost enunțată de Iisus Hristos însuși. Orice ”statolatrie” este intrinsec eretică, străină de tradiția biblico-patristică și inacceptabilă moral. În Vechiul Testament, figura lui ”Faraon” sau amintirea exilului babilonic suferit de poporul evreu sunt teme puternic anti-etatiste (Statul fără Dumnezeu e Leviatanul).
Nu este însă marea problemă a ortodoxiei principiul autocefaliei care duce la un etno-naționalism al Bisericilor? Nu credeți că ortodoxia ar trebui să ia exemplu de la Biserica catolică ca biserică universală, cu transformarea Patriarhului Ecumenic într-un Papă?
Prin crezul niceo-constantinopolitan, Biserica ortodoxă se definește ca ”una, sfântă, soborniceasă și apostolică”. Vedem cum, în română, a fost preluat termenul slav (”sobornost”) care nu acoperă complet ideea de ”catolicitate” (adică de universalism). Sobornost e mai degrabă transpunerea eclezială a vechilor obști kieviene, de inspirație scandinavă: termenul slav are o conotație tribală, care nu acoperă sensul ”intensiv” al catolicității: adică al întregului răspândit pretutindeni.
Altfel, e nerealist să ne așteptăm la ”papalizarea” Patriarhului Ecumenic. Bisericile post-comuniste care s-au străduit să convoace un Sinod Panortodox (în Creta, 2016) au eșuat tocmai pentru că Patriarhia Moscovei l-a boicotat. De vreme ce Moscova s-a autodeclarat ”a treia Romă”, e clar că ”Noua Romă” (fondată de Constantin cel Mare, pe Bosfor) e – pentru ruși – o realitate muzeală, depășită (chit că țarii aveau obsesia recuperării Constantinopolului).
O ortodoxie proaspătă, diversă, inclusivă și fidelă tradiției apare mai curând în diferitele diaspora (Europa occidentală, SUA, Canada, Australia). Adică în democrații. Dacă Ucraina, Republica Moldova, Serbia ar putea vreodată intra în UE, atunci Bisericile ortodoxe aferente și-ar asuma probabil un ethos deschis.
Scrieți: “Prin urmare, condamnăm ca neortodoxă și respingem orice promovare a „quietismului” spiritual în rândul credincioșilor și clerului Bisericii, de la cel mai înalt patriarh până la cel mai umil laic. Îi mustrăm pe cei care se roagă pentru pace în timp ce nu reușesc să facă pace în mod activ, fie din teamă, fie din lipsă de credință.”
Da, unul dintre efectele perverse ale filetismului este și pietismul folcloric, reducerea credinței la ”sentiment” și la ”norod”, înflorirea unui anume formalism liturgic de natură magic-superstițioasă. Acesta este climatul – teologic incult – în care se dezvoltă (de pildă la noi) amestecul dintre neo-legionarism, resturile național-comunismului ceaușist, xenofobie, antisemitism și euroscepticism radical.
Vedem azi, din nefericire, asemenea ”credincioși” care – intoxicați cu narativul putinist (în variantă autohtonă) nu cred că Ucraina e invadată, că oamenii de acolo suferă o tragedie, sau că Putin e un detracat: ei cred mai degrabă că Ucraina trebuie să dispară de pe hartă și că Putin (mare iubitor al românilor, ca orice rus) ne va ”da” ceea ne-au luat Hitler și Stalin. În acest segment social (nu mai mare de 20%, după cum arată și votul pentru partidele de tip ”România Mare”) există și oameni care brusc ”simt nevoia să tacă” sau pledează pentru ”nuanțe”: Putin o fi rău, dar nici americanii nu sunt buni” etc.
Dacă este să vă referiți concret, care este atitudinea corectă, de pildă, cea a Mitropolitului Epifanie al Kievului și întregii Ucraine, care susține total conducerea politică de la Kiev, mergând până la a afirma că uciderea invadatorilor ruși nu constituie un păcat sau cea a Patriarhului Serbiei, Porfirie care spune: „Propriile noastre amintiri despre războaiele tragice și conflictele din fosta Iugoslavie sunt foarte vii și iată un alt război care a izbucnit în Europa, între frații noștri creștini, ruși și ucraineni”, fără să ia o poziție partizană.
Doctrina Bisericii ortodoxe (și catolice) distinge între războiul nedrept – de cotropire – și cel drept (defensiv). Prin urmare, susținerea moral-spirituală a trupelor combatante mi se pare legitimă în cazul unui stat agresat. Situația e cu atât mai cumplită cu cât actualul război e și un război civil inter-slav…
Mai există posibilitatea reconcilierii între ortodocși pe plan mondial după acest conflict?
Previziunea mea e că BO Rusă va fi izolată de restul lumii ortodoxe și va fi detestată multă vreme din cauza hidosului compromis al Patriarhului Kirill față de crimele regimului Putin. Ca intelectual ortodox, mă tem și de faptul că – la noi sau în alte țări (catolice/protestante) aversiunea față de ortodoxia rusă va fi transferată către Biserica ortodoxă în genere. Tocmai de aceea e importantă acum, mai mult ca oricând, delimitarea ierarhiilor și comunităților ortodoxe din lumea liberă și civilizată față de acțiunea lui Putin, nefericit ”binecuvântată” de Kirill.
