Războiul declanșat de Rusia în Ucraina, pe 24 februarie 2022, a fost mai mult o surpriză pentru țările europene și în general pentru Occident, pentru ucraineni însă, el a generat mai mult o stare de șoc decât surpriză.
Șoc, deoarece, într-o bună zi s-au trezit în țara lor cu obuze zburând aievea, distrugând totul în calea lor. Și nu surpriză, fiindcă ucrainenii în primul rând, încă nu uitaseră de nelegiuirile pe care le făcuseră rușii la mijlocul secolului XX în Ucraina, atunci, când floarea națiunii a fost exterminată fie prin omor direct, ori prin lagăre și Siberii.
Totodată, timp de opt ani, în secolul XXI, ucrainenii au avut un război nedeclarat de Rusia în estul țării. Anume, un război nedeclarat și nerecunoscut, fiindcă multe misiuni OSCE în continuu nu găseau confirmări ale crimelor săvârșite de ruși în Donbasul rebel.
Aici, ar fi cazul să vorbim și despre faptul că regiunile Donețk și Lugansk sunt cel mai apropiate de hotarul cu vecinul crunt și evident că propaganda rusă și-a făcut efectul indiscutabil, deoarece și acum, în perioada ostilă, unele persoane, refugiate din orașele mari, semi-distruse de inamic, intrând într-o instituție socială, întreabă dacă au dreptul să vorbească în rusă?
Le este mare uimirea, când află că la Cernăuți se vorbește și în ucraineană, și în rusă și în română, precum și în alte limbi.
Comunitatea românească din nordul Bucovinei, regiunea Cernăuți, n-a uitat nici ea masacrul săvârșit de grănicerii ruși în localitatea Lunca, și fâșia de pădure Varnița, deportările în Siberii și Kazahstan unde au fost duși cu sila, doar pentru faptul că erau români, numiți „elemente nesigure” pentru societatea sovietică.
Trăim alte timpuri și inamicul barbar vine deja cu alte metode de cotropire. Însă, societatea contemporană nu mai este cea speriată de acum optzeci de ani. Românii din Ucraina simt datoria să apere țara alături de ucraineni și de alte etnii care locuiesc în Ucraina. Unele voci, deși puține, susțin că nu este războiul nostru, al românilor.
Cine zice că nu este războiul românilor din Ucraina greșește. Etnicii români din nordul Bucovinei din Transcarpatia și regiunea Odessa au fost și rămân cetățeni fideli ai Ucrainei, și este indiscutabilă datoria fiecărui cetățean să-și apere țara.
Exact așa, cum ar face oricare etnic ucrainean născut în o altă țară, cum ar fi România, Republica Moldova, Polonia etc., adică, ar apăra cu siguranță țara unde a văzut pentru prima dată lumina zilei.
Etnicii români din Ucraina, după declanșarea războiului de către Rusia și după ce Patria istorică a dat dovadă de solidaritate și compătimire, caută să ajute, să susțină mulțimea de refugiați din orașele atacate de inamicul rus. Anume oamenii simpli, cei care așteaptă la vămile dintre România și Ucraina, Moldova și România și oferă miilor și zecilor de mii de refugiați ucraineni un ceai cald, o pungă cu mâncare și ce mai este necesar, ei demonstrează că nu există durere străină. Â
Refugiații simt atitudinea prietenoasă, chiar frățească, unii dintre ei fiind siliți să plece din orașele bombardate, lăsând în urmă casa, orașul natal, țara, alții având în suflet durerea pierderii irecuperabile a persoanelor scumpe. Cei care fug din calea războiului, în mare parte, sunt persoane cu soarta răpită. Le-a răpit-o așa numitul „fratele mai mare”, procedând exact așa cum scrie Biblia, când Cain și-a omorât fratele Abel.
La Cernăuți, grație situării sale îndepărtate de zona ostilităților și a proximității de granița cu o țară europeană – România, nu s-a resimțit atât de acut ecoul războiului declanșat de așa numiții “eliberatori ai lumii ruse”.
Cernăuțiul a devenit o zonă de refugiu a persoanelor strămutate intern, oferind ospitalitate după vechea sa obișnuință. Iată că, tocmai acum, mulți cernăuțeni au înțeles ce aveau în vedere bătrânii cînd ziceau: „numai să fie pace”.
