După primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța, centristul Emmanuel Macron și candidata populistă de dreapta Marine Le Pen intră într-un tur doi care se anunță încă deschis oricărui rezultat. Publicațiile internaționale remarcă deja reașezarea spectrului politic francez, cu repercusiuni pentru întreaga Europă.
The Conversation remarcă faptul că, în comparație cu 2017, Macron a crescut cu aproape 4%.
”Creșterea este cu atât mai notabilă cu cât președintele în exercițiu a abandonat poziția centristă care i-a asigurat succesul inițial și a adoptat o agendă care îl plasează în mod clar în centrul-dreapta spectrului politic.
Mișcarea a înstrăinat o parte din alegătorii săi de stânga, dar a atras o mare parte a alegătorilor din centru și din dreapta – dovadă scorul foarte scăzut (4,7%) al lui Valérie Pécresse (Les Républicains).
Le Pen a crescut aproape la fel de mult, cu un scor niciodată atins de Frontul Național (FN) și apoi de Rassemblement National (RN) în contextul alegerilor prezidențiale.
Și ea a beneficiat de ”votușl util” și a reușit astfel să-l depășească cu mult pe Éric Zemmour (Reconquête), fostul jurnalist de la Le Figaro și candidat de extremă dreapta.
În cele din urmă Zemmour a ajutat la finalizarea efortului de un deceniu al lui Le Pen de a-și „normaliza” candidatura ei.
Reclamând nișa identitară, Zemmour i-a permis lui Le Pen să sublinieze problemele de bază, care au atras clasa muncitoare.
La stânga spectrului politic, Jean-Luc Mélenchon, La France Insoumise (LFI), a obținut cel mai bun punctaj al celui de-al treilea clasat în alegerile prezidențiale, beneficiind și de sprijinul in extremis al unui electorat provenit din stânga moderată, preocupat mai ales de a evita o a doua rundă care să-i opună pe Emmanuel Macron și Marine Le Pen”.
Dar cum arată acum scena politică franceză, potrivit The Conversation?
– Un pol liberal, centrist și european care atrage, la fiecare alegere națională, ceva mai mult de un sfert din alegători dar care, grație mecanicii votului majoritar, reușește să domine viața politică de până acum, arată The Conversation, un portal de analize și comentarii, cu articole scrise de cercetători și academicieni.
– Un pol populist și identitar, dominat astăzi de Le Pen și reprezentat de doi candidați al căror punctaj cumulativ (peste 30%) constituie un record al abordării identitare de extremă dreaptă și populistă într-o alegere națională din Franța: este așadar acest pol care a înregistrat cea mai puternică creștere în ultimii cinci ani.
– Un pol de stânga radical, dominat de La France Insoumise. Dacă includem rezultatele candidaților comuniști și troțkiști, acestea însumează puțin sub 25% din voturi.
Decesul partidelor majore
Politico observă că Eric Zemmour a eșuat în a se afirma drept un Donald Trump al Franței.
El a scăzut spectaculos în sondaje ă pe măsură ce a început războiul din Ucraina și au reapărut fostele sale comentarii care îl lăuda pe președintele rus Vladimir Putin.
Pe de altă parte, este de remarcat decesul fostelor partide majore, scrie reputata companie de jurnalism politic, cu sediul în SUA, Politico.
”Aceste alegeri prezidențiale au finalizat ceea ce Macron a început în 2017: fostele partide de guvernământ, Partidul Socialist și conservatorul Les Républicains, sunt acum deteriorate definitiv și este greu de văzut cum și-ar putea reveni.
Valérie Pécresse, care a reprezentat Les Républicains, a obținut un scor sub 5 la sută, conform previziunilor. Aceasta este o dublă jenă: nu este doar cel mai scăzut rezultat pentru partidul ei din istoria sa, dar înseamnă, de asemenea, că Les Républicains nu va primi rambursarea cheltuielilor de campanie – deoarece partidele trebuie să atingă pragul de 5% pentru a-și obține banii înapoi.
Cât despre primarul socialist al Parisului, Anne Hidalgo, ea nici măcar nu a putut ajunge la 2 la sută. Este de trei ori mai puțin decât scorul istoric scăzut al candidatului socialist Benoît Hamon din 2017.
Mai există ”frontul republican”?
În hebdomadarul francez Le Point, istoricul Gilles Candar îi răspunde lui Emmanuel Macron, care a spus, în timpul unei călătorii la Denain, că ”frontul republican nu mai există”.
Potrivit istoricului, ”cei care îi anunță epuizarea sau moartea au tendința de a mitologiza o epocă de aur în timpul căreia acest front sau baraj republican ar fi funcționat la 110%.
Desigur, în turul doi dintre Jacques Chirac și Jean-Marie Le Pen în 2002, primul a câștigat cu o marjă mare față de cel de-al doilea – peste 80% din voturi.
Dar istoria este plină de contra-exemple mai complicate, iar eficiența frontului republican nu a fost niciodată sistematică. Fiecare alegere își oferă lecțiile.
De exemplu, la ultimele alegeri regionale, din 2021, un anumit număr de aleși în funcție din stânga și dreapta republicană au continuat să beneficieze de acesta împotriva candidaților extremei drepte .
Este adevărat că unul dintre evenimentele majore este că Jean-Luc Mélenchon, care a ajuns pe poziţia a treia cu aproape la fel de multe voturi primite ca şi cei nouă candidaţi care i-au urmat, refuză să-l susțină în mod explicit la vot pe Emmanuel Macron. El și-a îndemnat alegătorii să nu acorde niciun singur vot lui Marine Le Pen.
Este o caracteristică a frontului republican pe care avem tendința să o uităm: uneori este revendicat cu mândrie, alteori implicit îmbrățișat. Mélenchon a ales a doua variantă și se află pe această linie îngustă, de candidat de stânga, cât și de purtător al unui protest social mai larg”.
Pe site-ul televiziunii germane N-TV, preluat de Courrier International, istoricul Hartmut Kaelble observă că „decalajul politic s-a mărit” între Germania și Franța.
Istoricul atrage atenția asupra contrastelor uluitoare dintre viața politică franceză și cea germană. Și subliniază că Franța pare mai permeabilă la „populismul autoritar”.
„Un decalaj pare să se fi mărit între cultura politică franceză și cea a Germaniei. Este imposibil de imaginat un contrast mai puternic decât cel dintre cancelarul victorios al social-democraților germani Olaf Scholz, și candidatul socialist francez, Anne Hidalgo, care a căzut la doar câteva procente din alegători, explică el. Contrastul dintre Verzii francezi și cei germani este la fel de marcant.”
Dar zona de dreapta este cea care-l intrigă cel mai mult pe profesorul german.
În timp ce în Franța Marine Le Pen și Éric Zemmour au numărat aproape 30% din voturi, în Germania, scorurile naționale ale AfD (Alternative für Deutschland) au scăzut la ultimele alegeri legislativ.
Dreapta franceză, care ar putea fi comparată cu CDU, este, de asemenea, într-o formă mult mai proastă decât echivalentul său german.
Pentru Hartmut Kaelble, Franța este mai permeabilă la „populismul autoritar”, dar este și mai deschisă la inovațiile politice. Un partid precum La République en Marche, „pornind de la nimic și victorios de la crearea sa”, ar fi, „de neconceput în Germania”. Astfel, Verzii germani „au stat patruzeci de ani în Bundestag” înainte de a urca în opțiunile generale. Cu toate acestea, nu este sigur că mișcarea politică a lui Emmanuel Macron se va descurca bine la alegerile legislative din iunie, avertizează Kaelble.
