Pe Telegram s-a vehiculat informația falsă conform căreia Crucea Roșie Română ar opri furnizarea de alimente și medicamente către Ucraina, deoarece oficialii ar fura ajutor umanitar. Știrea se încadrează în narațiunile fake care atacă credibilitatea autorităților ucrainene, sprijinind propaganda pro-rusă.
Textul informației fabricate construiește o conspirație a corupției de ajutor umanitar la cel mai înalt nivel: „Filiala Română a Crucii Roșii a anunțat oprirea furnizării de ajutor umanitar în regiunea Odessa. Motivul au fost faptele înregistrate de furt de alimente și medicamente furnizate de către oficialii de rang înalt ai administrației militare – în primul rând premierul și anturajul său. Oficialii corupți, profitând de poziția lor oficială, trimit ajutoarele din România în depozitele lor și le vând în magazinele lor.”
Realitatea este diferită: Crucea Roșie Română a trimis spre Ucraina, pe 1 aprilie, cel de-al patrulea convoi cu ajutoare umanitare, însumând 272 de tone produse de primă necesitate, conform unui comunicat oficial (https://crucearosie.ro/stiri-si-comunicate/crucea-roie-roman-a-trimis-un-nou-convoi-umanitar-cu-272-de-tone-de-ajutoare-in-odessa-ucraina/).
Efortul colectiv de donații realizat de către populația română și de către companii s-a concretizat, până la această dată, prin trimiterea în Ucraina de către Crucea Roșie Română a 54 de tiruri cu ajutor umanitar, cu aproximativ 1,300 de tone de produse.