Nu știm dacă, istoric vorbind, corpul femeii a fost vreodată al ei, de facto sau de jure.
Corpul femeii n-a încetat niciodată pe deplin să fie împărțit echitabil între stat și bărbat, dând unuia carne de tun și celuilalt nemurire pe numele lui, iar pe femeie încă n-o prea întreabă nimeni dacă e sau nu e de acord. Sub broboada groasă, pestriță și aspră a unui set de cutume, norme, mentalități și legi, femeia este nevoită încă să se zbată să existe în lume ca individ, nu ca resursă.
În unele părți ale planetei, acoperământul ăsta e atât de gros, încât s-a materializat într-o piesă textilă cu vizieră țesută. Femeia nu-și poate folosi corpul ascuns dedesubt nici ca să vadă pe unde merge, asta dacă se consideră că are cu adevărat de ce ieși dintre zidurile casei, neapărat însoțită de un bărbat înrudit.
În alte părți ale lumii ea însă și-a smuls la un moment dat sutienul, dezvelindu-se astfel pentru dreptul cetățenesc de a fi primită la urne și auzită. Femeia asta care n-a mai vrut să stea ascunsă va trebui în curând să facă la fel și cu chiloții, ca să-și păstreze dreptul de a decide dacă să-și folosească sau nu corpul pentru a aduce pe lume un copil.
Încă nu s-a împlinit centenarul de când în România femeia are drept deplin de vot, și abia ce au trecut trei decenii de când are voie să decidă dacă păstrează sau nu o sarcină. Alături de evaluările medicale relevante pentru ca o persoană să fie aptă să conducă o mașină, până în urmă cu câțiva ani consultul ginecologic figura încă pe formularul oficial pentru obținerea carnetului de conducere.
Mișcarea #metoo a început în 2006 și abia în 2017 a trecut și pe la noi prin social media, după ce au decis să i se alăture cu dezvăluiri dureroase Gwyneth Paltrow, Jennifer Lawrence, Uma Thurman, Ashley Judd și alte femei celebre.
Acum doi ani, o judecătoare din Brăila lăsa un bărbat să plece acasă, din arest preventiv în arest la domiciliu, considerând că sechestrarea și violarea repetată a unei copile de 13 ani timp de opt luni nu-i ceva atât de grav încât individul să rămână la pușcărie. Cu abia un an înainte, un echipaj de poliție gălățean s-a ales cu dosar penal pentru că a ignorat, pur și simplu, o fată de 14 ani care mergea pe stradă cu șiroaie de sânge pe picioare, după ce tocmai fusese violată.
Așadar nu poate fi de mirare că acum 20 de ani nici măcar elitele educate ale țării nu erau prea capabile să înțeleagă că “nu” înseamnă “nu” și că femeia își aparține sieși. Nici nu e de mirare că un regizor român oarecare s-a folosit fără scrupule și, cel mai probabil, fără niciun proces de conștiință, de funcția lui pentru a abuza o actriță.
Ce l-ar fi împiedicat atunci, dacă nici astăzi Viorica Vodă nu se simte în suficientă siguranță, astfel încât să-și permită să-l arate cu degetul în spațiul public pe agresor? “Dacă v-aș spune nume, aș ajunge să fiu eu dată în judecată pentru calomnie sau pentru altele”, a declarat actrița într-un interviu pentru Europa Liberă. “Legea nu te ajuta nici acum 20 de ani. Și nu te ajută nici azi”, a observat actrița. Pentru că judecata ar face-o statul, iar audiat ar fi bărbatul, ambii împărțind echitabil dreptul asupra corpului unei femei care n-a mai putut să-și țină gura.
