Politică Editorial

Franța: Republicanii și Socialiștii – povestea unui declin național și un avertisment

Zilele acestea am asistat la un spectacol rar în viața politică franceză: abia reales de două luni, președintele Emmanuel Macron poartă consultări la Palatul Elysee cu liderii partidelor parlamentare la doar câteva zile după alegerile parlamentare.

Ați spune că așa ceva e normal, mai ales după alegeri parlamentare când e necesară formarea unui guvern. Numai că în Franța, sub cea de-a Cincea Republică (după 1958) astfel de consultări nu au fost necesare, dat fiind că sistemul electoral pentru alegerea Adunării Naționale generează aproape întotdeauna majorități absolute, care fac redundantă orice consultare a partidelor parlamentare.

Cu două excepții: în 1988, când Partidul Socialist s-a clasat pe primul loc fără o majoritate absolută și a guvernat minoritar în următorii cinci ani și în … 2022 când alianța pro-prezidențială Ensemble (Împreună, centru) a obținut doar 245 de mandate din totalul de 577 (majoritatea absolută fiind de 289), cu peste 100 de mandate mai puțin decât la precedentul scrutin din 2017.

Alianța stângii – Noua Uniune Populară Ecologică și Socială (Nupes) a obținut 131 de mandate, Reunirea Națională (RN, dreapta populistă) 89 și Republicanii (LR, centru dreapta) 61.

Printre politicienii prezenți la Palatul Elysee s-au numărat liderul LR, Christian Jacob, și Olivier Faure, liderul Partidului Socialist (PS) care ca parte a Nupes a obținut 25 de mandate.

Ați reținut: LR – 61 și PS – 25, împreună 86, adică 15% din totalul mandatelor în Adunarea Națională. Pentru cine este cât de cât familiarizat cu politica franceză, aceste două partide s-au aflat în permanență la guvernare, în alternanță, timp de aproape 60 de ani (1958 – 2017).

LR este urmașul partidului creat de Charles de Gaulle (președintele Republicii între 1958 și 1969), care a dat alți trei președinți – George Pompidou (1969 – 1974), Jacques Chirac (1995 – 2007) și Nicolas Sarkozy (2007 – 2012) și a făcut parte din guvern în 39 din cei 64 de ani ai celei de-a Cincea Republici.

PS, înființat în forma actuală în 1969, are rădăcini în mișcarea socialistă din secolul al XIX-lea. Partidul a dat doi președinți ai Republicii, Francois Mitterrand (1981 – 1995) și Francois Hollande (2012 – 2017) și a făcut parte din guvern timp de 20 din ultimii 41 de ani.

Ambele partide au intrat în declin în secolul XXI pe plan național, continuu pentru LR, cu o mică revenire pentru PS în 2012, care s-a prăbușit în ultimii 10 ani.

Candidatul LR la alegerile din 2012, președintele Nicolas Sarkozy, a făcut un scor onorabil, 48,4%, peste cinci ani Francois Fillon a înregistrat 20%, în timp ce anul acesta candidata LR, Valerie Pecresse nici măcar nu a reușit să treacă de pragul de 5% care permite rambursarea cheltuielilor de campanie, obținând doar 4,8%. La alegerile parlamentare UMP (fosta denumire a LR) a obținut 358 de mandate în Adunarea Națională în 2002, 313 în 2007, 194 în 2012, 113 în 2017 și 61 anul acesta.

PS a câștigat alegerile prezidențiale din 2012 cu 51,6%, în 2017 candidatul Socialist Benoit Hamon a obținut 6,36%, iar anul acesta Anne Hidalgo a înregistrat 1,75%. Prăbușirea la alegerile parlamentare a fost la fel de spectaculoasă: 280 de mandate în 2012, 29 în 2017 și 25 anul acesta.

Anul în care început prăbușirea la nivel național a fost pentru ambele partide 2017, atunci când Emmanuel Macron, fost ministru al președintelui Socialist Hollande, a fost ales președinte pentru prima oară, iar partidul său, pe atunci La Republique En Marche (LREM, centru) a obținut 308 mandate în alegerile parlamentare. După trei președinți politicieni de aparat – Chirac, Sarkozy, Hollande – iată și un președinte filosof, oricum intelectual.

Macron și LREM au canibalizat înainte și după alegerile din 2017 atât LR, cât și PS. Cei doi prim miniștri din primul mandat, Edouard Philippe și Jean Castex provin amândoi din LR. Actuala prim ministră, Elisabeth Borne, provine din PS, iar principalii miniștri – Bruno Le Maire (economie si finanțe), Gerald Darmanin (interne), Catherine Colonna (externe) și Sebastien Lecornu (apărare) provin toți din LR.

În paralel, LR a suferit o hemoragie de alegători pe flancul său drept către RN, partidul lui Marine Le Pen, după cum PS a pierdut masiv alegători către Franța Nesupusă (LFI, stânga populistă) al lui Jean-Luc Melenchon.

În 2022, atât Valerie Pecresse, președinta celei mai populate regiuni – Ile de France – cât și Anne Hidalgo – primărița Parisului – nu au reușit să-și găsească un loc semnificativ în cursa prezidențială din cauza lui Macron, a lui Marine Le Pen și Melenchon.

În alegerile parlamentare, confruntat cu anihilarea, PS a fost nevoit să accepte un rol subaltern față de LFI în alianta stangii radicale Nupes, iar LR a rezistat mai bine datorită implantării sale la nivel local.

Republicanii și Socialistii rămân cele mai puternice partide în teritoriu, LR controlând șapte din cele 13 consilii regionale din Franța metropolitană și 43 de consilii departamentale din 94, în timp ce PS conduce în cinci consilii regionale și 21 de consilii departamentale.

Atât liderul LR, Jacob, cât și cel al PS, Faure, sunt mai degrabă niște figuri șterse, probabil de tranziție către un viitor incert.

Interesul pentru Jacob a sporit brusc când rezultatele finale ale legislativelor au indicat că Ensemble nu are majoritate în parlament și că cele 61 de mandate ale LR ar fi cam ce i-ar trebui președintelui Macron pentru a ajunge la această majoritate, orientările politice ale celor două partide fiind oarecum asemănătoare în domeniul economic.

Dar Jacob nu pregetă să repete de duminică seara că LR a fost și va rămâne în opoziție. I-a spus-o și președintelui Macron când a fost la consultări la Palatul Elysee. La urma urmei, de ce ar salva LR pe președintele și partidul care i-a furat politicieni și electorat?

Întrebarea mai preocupantă este cea cu privire la termenul mai lung: își vor recupera cele două partide membre ale celor două (foste?) mari familii politice europene electoratul? Vor reveni în 2027 alegătorii dezamăgiți de centrismul nu tocmai radical al lui Macron la centru-dreapta, respectiv la centru-stânga? Sau atât LR cat și PS sunt destinate dispariției cu scenariul de coșmar în care RN și LFI își dispută președinția și majoritatea în parlament?

Povestea politică a Franței se repetă, de o manieră sau alta în multe alte state europene. Vechiul clivaj (centru) dreapta – (centru) stânga aproape că a dispărut, antrenând după el și partidele tradiționale. Partidele populiste dau asaltul mai pretutindeni, iar viitorul politic este mai mult decât oricând incert și nu doar în Franța.

Autor

Petru Clej

Petru Clej este jurnalist freelance, care locuiește și lucrează la Londra din 1991. În prezent el este corespondent RFI România, G4Media și Anima News, după a ce a lucrat la redacția română a BBC World Service mai bine de 17 ani.
Este specializat pe problema antisemitismului, Holocaustului și rasismului și a realizat numeroase materiale pe această temă pentru BBC, RFI, Jewish Chronicle, Dilema Veche, G4Media și Anima News.
A înființat și este administratorul grupului Facebook ANTISEMITISMUL ESTE OTRAVĂ și participă activ pe mai multe grupuri dedicate combaterii antisemitismului și rasismului.

Publică un comentariu

Abonează-te
Anunță-mă când
guest
Comentarii: 0
Comentarii din cadrul articolului
Toate comentariile