Vas populi

La un moment dat în istorie pântecul femeii era sacru. Din el ieșea în lume, adesea cu sacrificiul suprem, câte un om nou.

Femeia era dătătoarea de viață.

Acum ea este doar un vas în care bărbatul pune sămânță, iar Domnul face ca ea să rodească, în așa fel încât bărbatul să se înmulțească și să stăpânească Pământul.

Acum, în mentalul social construit recent, ea nu mai pare să mai aibă vreun alt rol decât cel de incubator, pentru că aducerea pe lume a unui om nou e lăsată la voia Domnului și bărbatului, apoi, din secunda în care spermatozoidul întâlnește ovulul, îi devine obligație legală în din ce în ce mai multe țări. Fără vreun drept de a se opune și de a acționa în consecință, corpul femeii devine vasul tuturor.

Orice încercare a societății civile de a aduce în școli educația sexuală e primită cu strâmbături din nas, proteste și indignare. Cei care se împotrivesc cel mai vehement sunt adesea cei care sunt perfect capabili să pună în vase semințe, dar nu au bunul simț să întrebe incubatorul dacă are chef să i se folosească timp de 9 luni corpul și timp de măcar 18 ani viața cu totul pentru a se ocupa de un copil, doi sau nouă.

Așa, pentru că educația sexuală nu este materie de studiu școlar obligatoriu, femeile din medii vulnerabile au mult mai greu acces la cunoașterea corectă, științifică, atât de necesară pentru a preveni sarcinile nedorite.

Sarcina e la voia Domnului și pentru că în mediile vulnerabile contracepția accesibilă este maximum o spălătură vaginală cu ceai de plante amare, și la mila, adesea inexistentă, a celui care, beat sau indiferent, ar trebui să știe cum și să vrea măcar să păcătuiască după modelul lui Onan, vărsând sămânța pe nisip.

În spațiul public auzim în ultima vreme doar despre cum nu pedepsesc statele lumii neoamenii care violează copile; la noi în țară avem chiar în sistemul de justiție judecători care consideră că actul sexual cu o minoră poate fi consimțit și care acordă clemență agresorilor de toate felurile. Violența domestică în lume e un flagel incontrolabil, pentru că victimele tac și îndură, de frică să nu fie mai rău… și tac și îndură pentru că le e teamă pentru copii.

Față de femeia fără copii, femeia cu un copil sau mai mulți e deosebit de vulnerabilă. Când nu depinde nimeni de ea, femeia poate pleca unde vrea, se poate apăra, poate dobândi cunoaștere, poate construi, poate lupta. Dar când din ea iese în lume o mică ființă nouă, femeia nu mai este responsabilă doar pentru viața ei. Ea are nevoie de protecție și resurse pentru ea și pentru copil, și asta pe o perioadă îndelungată, iar protecția și resursele ar trebui să le asigure fie tatăl puiului, ca în cazul multor exemple din lumea naturală, fie statul, în cazul în care ar fi capabil și de legi bune pentru cei deja născuți.

În schimb, toți actorii – bărbați în armură, bărbați în odăjdii, bărbați de stat, bărbați – au profitat istoric de această vulnerabilitate a femeii și au transformat-o într-o sursă toxică de putere, prin care țin sub control, “patriarhaic“, o jumătate de specie.

Așa a fost posibil ca drepturi umane, unele fundamentale, altele simple, de zi cu zi, să fi fost inaccesibile pentru femei până recent: dreptul de proprietate, dreptul de vot, dreptul de a-și alege hainele, dreptul de a dispune de propriul corp. Drepturi dobândite adesea cu sânge și nu peste tot în lume, sunt acum din nou în pericol. Ce se întâmplă acum în Statele Unite este un inadmisibil potențial de regres pentru întreaga lume.

Și totul pentru că unii pretind femeii controlul asupra pântecelui ei. Al EI.