Valul de căldură sporește pericolele pentru refugiații și camionagii care traversează granița.
Isaccea, România (granița fluvială dintre România și Ucraina, pe Dunăre)
Pe măsură ce războiul din Ucraina continuă, situația de la graniță s-a schimbat, și în multe privințe în rău. În ultimele luni, numărul refugiaților care traversează granița româno-ucraineană a scăzut, după un aflux inițial mare la începutul războiului, în primele săptămâni. În prezent, refugiații rămân în cea mai mare parte pe partea ucraineană, în comunități precum Reni și Ismail, deoarece familiile pot rămâne împreună (bărbații nu pot părăsi Ucraina) și pot sta într-un mediu mai familiar, decât să plece pe meleaguri străine.
Acum, cea mai presantă problemă este că sute de camioane sunt blocate de săptămâni întregi, așteptând de ambele părți ale frontierei, deoarece Ucraina a pierdut accesul la porturile sale maritime, iar comerțul s-a mutat pe uscat pentru a transporta cereale și bunuri de care este nevoie urgentă în restul lumii, în special în Africa Subsahariană. Camioanele sunt însă blocate la punctele mici de trecere a frontierei, cum ar fi Isaccea, care sunt slab echipate pentru a face față traficului masiv de mărfuri, doar câteva camioane putând să încapă pe micul și singurul feribot care traversează Dunărea între România și Ucraina.
Din păcate, căldura verii înrăutățește situația, șoferii de camioane stând în cabinele lor fierbinți, cu acces limitat la apă potabilă, toalete și un loc de odihnă. Dușuri improvizate au fost instalate recent de un mic ONG care operează din România, care aduce, de asemenea, sticle de apă potabilă donate de un supermarket. Un alt ONG, Blue Team International, a organizat săparea unui puț la stația de sprijin pentru refugiați din satul Orlivka (Cartal), de unde pleacă feribotul spre România, apa proaspătă curgând acum liber și permițând oamenilor să se răcorească.
“Câteva corturi, unde șoferii să se poată odihni, ar face o diferență uriașă”, spune Alina Vâlcu, de la Asociația Maria Andreea, care aduce donații din România în Ucraina pentru a ajuta refugiații, șoferii de camion, precum și o instituție pentru copii cu dizabilități și un azil de bătrâni.
În ultimele săptămâni, trei șoferi de camion ucraineni au murit așteptând să treacă granița, iar un altul a fost grav rănit când a leșinat și a căzut din camion, rupându-și coloana vertebrală, a declarat Vâlcu, unul dintre puținii voluntari care mai acționează la frontieră. Ea colectează provizii de la diverși mici donatori, inclusiv din campaniile Go Fund Me, și le duce în Ucraina, folosind un camion donat de organizația non-profit americană Community Organized Relief Effort (CORE).
Căldura de vară din estul României face ca drumul refugiaților (și al camionagiilor) să fie mult mai greu, chiar periculos.
Anne Bull, o voluntară canadiană, lucrează din aprilie la punctul de sprijin pentru refugiați din Isaccea, oferind gustări, dar și provizii de bază, cum ar fi alimente pentru copii, cartele SIM și articole sanitare celor care trec granița. Sponsorizat de Centras (un ONG românesc) și deservit de voluntari veniti tocmai din Canada, SUA sau Danemarca dar și români, punctul de asistență este o oază importantă pentru refugiați, dar și pentru camionagii – mulți dintre ei călătoresc, de asemenea, cu familiile lor, de teamă să nu le lase în urmă și să nu fie separați.
Confortul, căldura și normalitatea temporară pe care o poate oferi o cafea caldă nu pot fi subestimate, dar pe această vreme cea mai apreciată este “o ceașcă rece de ceai dulce preparat la soare, o tușă specială inițiată de un alt voluntar canadian, un fost bucătar care a făcut un sirop simplu din coajă de lămâie și zahăr”, a povestit Bull. Uneori, însă, înveselirea oamenilor este la fel de importantă. Un voluntar american a apărut cu o pungă de coronițe și le-a prezentat în mod spectaculos multor “prințese” refugiate – aducând zâmbete pe fețele copiilor stresați după ce au fost forțați să își părăsească casele din calea războiului.
În Ucraina, situația se înrăutățește. Mai multe comunități mici, precum Reni sau Ismail, au fost inundate de refugiați veniți din orașe din sud, precum Melitopol, Mariupol sau Kherson, care au fost ocupate de trupele rusești. Instituțiile care se ocupă de copii cu dizabilități sau orfani, căminele de bătrâni și spitalele se străduiesc să facă față și depind de asistența umanitară chiar și pentru necesități de bază, cum ar fi alimente și materiale sanitare. Războiul își pune amprenta asupra capacității Ucrainei de a avea grijă de grupurile sale vulnerabile.
Ajutorul vine încet, în timp ce nevoile cresc – și se schimbă
La începutul războiului, la prima mea călătorie la Isaccea, erau sute de voluntari și multe ONG-uri care ajutau, dar, pe măsură ce războiul s-a prelungit, entuziasmul inițial a dispărut, iar numărul voluntarilor și al organizațiilor a scăzut. World Central Kitchen, un ONG fondat de celebrul bucătar José Andrés, este încă la Isaccea (și la gara din București), hrănind oamenii care trec în România. Alte grupuri, cum ar fi World Vision, au plecat, lăsând în urmă corturile lor, care sunt acum ocupate de voluntari din cadrul unor mici organizații comunitare care depun eforturi pentru a umple golurile tot mai mari.
Ajutorul internațional masiv, mult promis, a întârziat să apară. Potrivit unui raport realizat de Humanitarian Outcomes, peste 2,5 miliarde de euro au fost donate pentru eforturile de răspuns umanitar legate de Ucraina. Cu toate acestea, analiza a concluzionat că aproximativ 85% din fonduri sunt deținute de organizații de ajutor internațional cu o prezență redusă în Ucraina și care nu au cheltuit încă majoritatea banilor, potrivit unui articol publicat de cotidianul The Guardian.
Raportul a constatat că, în timp ce grupurile de voluntari și ONG-urile ucrainene “informale” furnizează “practic tot” ajutorul umanitar, acestea au primit doar 0,24% – sau 6,15 milioane de euro – din donațiile directe.
Așadar, deocamdată depinde de voluntari precum Alina, Anne sau David să continue să ajute oamenii, cu ajutorul organizațiilor comunitare, al familiilor și prietenilor, precum și al voluntarilor din partea ucraineană – oameni din micile localități de pe malul Dunării, care fac tot ce pot pentru a-și ajuta concetățenii care s-au refugiat în comunitățile lor.
Și autoritățile ar putea face mai mult. În ultima vreme, Navrom, compania de stat românească care operează feribotul spre Ucraina de la Isaccea, a decis să nu mai transporte gratuit ajutoarele umanitare. Birocrația ar trebui simplificată pentru a debloca granițele. Vămile ar trebui să trimită personal suplimentar la graniță și să fluidizeze traficul în țară. Ar trebui accelerate actele și pot fi organizate noi posturi de control în zone în care există facilități mai bune, cum ar fi popasuri cu toalete și dușuri, în loc să țină șoferii în condiții inumane la graniță.