Lifestyle

Sphynx-ul – aparențele care înșală – o pisică stranie și exotică, dar extrem de afectuoasă

De un an de zile sunt mândra posesoare a unei feline din rasa Sphynx canadian. E vorba despre acea pisică cu aspect straniu, fără blană, care în momentele de meditație pisicească seamănă cu ET din filmul cu același nume.

Multă lume crede că e o rasă egipteană dar părerea aceasta e greșită.  Originile rasei sunt în Canada unde, în anii ’60, o pisică a fătat un pui fără blană.  De altfel rasa se numește Sphynx Canadian. Ulterior s-a aflat că e vorba despre o mutație genetică spontană. În 2010 s-a analizat ADN-ul pisicilor Sphynx și s-a stabilit că lipsa părului e datorată unei alele a aceleași gene care produce părul scurt și încrețit de la rasa Devon Rex. Gena care codifică cheratinizarea în celulele foliculul de păr, nu are nici un fel de activitate la pisicile din rasa Sphynx în timp ce, la pisicile din rasa Devon Rex are o activitate slabă( reziduală). Unele exemplare ale rasei pot prezenta un puf foarte fin dar în majoritatea cazurilor sunt complet lipsite de blană. Sunt catifelați la atingere și par foarte fierbinți. În  celulele bulbului pilos activează si genele care codifică culoarea firului de păr.  La pisicile Sphynx acestea nu sunt afectate și de aceea pielea lor poate prezenta toate culorile pe care le întâlnim la felinele cu blană.

Ceea ce m-a cucerit la această rasă este temperamentul  extrovertit, ca și inteligența ascuțită. Comportamentul lor se aseamănă mult cu cel al câinilor: sunt foarte atașați de stăpâni, sunt blânzi,  buni, și extrem de iubitori. Au dorința de a comunica și colabora cu stăpânul și sunt inventivi când își urmăresc un scop. Sunt curioși și foarte activi, veseli și jucăuși. Au nevoie și solicită în permanență atenția și afecțiunea stăpânilor. Din păcate ăsta este și motivul pentru care sunt și destul de multe exemplare abandonate, pentru că unii oameni se consideră depășiți de situație.

Pisica mea se numește Gillette și am luat-o când împlinise vârsta de opt luni. La scurt timp după aceea familia s-a mărit cu încă un mascul în vârstă de 3 ani ce nu mai era dorit de primul proprietar: Arthur,  supranumit și Arthur Sphynxul Moldovean. De la bun început s-au acceptat unul pe celălalt fără nici un semn de agresivitate dar s-au stabilit niște lucruri foarte clare.  El a identificat repede igluul cu rol de mobilă pisicească din casă și a vrut să se odihnească acolo. Ea l-a observat și a început să-și ascută ghearele de țesătură. După ce el a ieșit în goană de acolo, am înțeles că era felul ei de a spune: hei! ăsta-i al meu. Încetul cu încetul s-a concretizat regulamentul felin pentru coabitarea în aceeași casă. Totul s-a făcut civilizat și fără lupte. Mă uitam la ei și părea că el întreabă și ea răspunde.

Nu m-am plictisit nici un moment cât timp le-am urmărit comportamentul și limbajul corporal. Odată stabilite toate regulile au început să se joace și să doarmă împreună. Se alergau prin toată casa de pe podea până sus pe draperii vreo două-trei ore după care picau somnoroși prin te-miri-ce-locuri și-i găseam trăgând la aghioase îmbrățișați în poziții imposibile pentru oameni. Nu s-au certat nici măcar de la mâncare.  Am vărsat conținutul unui plic cu hrană umedă într-un castron care nu era suficient de mare încât să poată mânca amândoi odată. Și au mâncat pe rând. Gillette a luat prima câteva bucățele, apoi el a tras delicat bolul, cu laba, din fața ei și și l-a apropiat de bot.  Arthur a început să mănânce iar ea a așteptat câteva momente răbdătoare,  apoi a făcut același gest pe care îl făcuse el: a tras castronul către ea. Și uite așa au plimbat farfuria de la unul la altul, cu toată politețea, nu s-au mârâit, nu s-au amenințat.

După o perioadă de timp Gillette a făcut pui. A fătat cinci pui: doi băieți și trei fete. Pe lângă diferențele de culoare dintre ei am avut privilegiul de a observa toate cele cinci personalități distincte care s-au exprimat pe măsură ce timpul trecea și ei creșteau.

O surpriză extraordinară a fost comportamentul lui Arthur față de pui. La feline există un instinct ucigaș care face ca masculul să omoare puii pentru ca femela să intre din nou în călduri.  Mărturisesc că am avut emoții când Arthur s-a apropiat prima dată de nou-născuți. Însă acesta a devenit peste noapte tatăl lor. A avut grijă de ei ca și cum îi aparțineau cu siguranță: s-a jucat cu ei fără sa-i rănească deși el era zgâriat tot, a dormit cu ei încălzindu-i și chiar îi spăla. Când unul din ei cerea ajutorul, Arthur ajungea lângă el în același moment cu Gillette. Îl miroseau minuțios amândoi și se asigurau că este în ordine. Apoi, pe rând, îl alinau,  lingându-l.

A fost și un moment de cumpănă când Gillette a manifestat epuizare. Puii erau mărișori și încă sugeau iar ea era o mamă foarte bună și nu-i refuza. Așa a făcut o hipocalcemie severă, care a necesitat perfuzii și doze mari de calciu intravenos. Atâta timp cât a stat în perfuzii, Arthur nu s-a dezlipit de ea, urmarea cu atenție ce făceam și căuta să mă privească în ochi ori de câte ori putea. Contactul vizual în lumea animală nu e un lucru prea des întâlnit. Privirea lui cerea ajutorul și mi s-a părut îngrijorat. Recuperarea a fost rapidă.

Viața alături de pisicile Sphynx este o lecție permanentă de iubire.

Autor

Anca Ogescu Moscu

Publică un comentariu

Abonează-te
Anunță-mă când
guest
Comentarii: 0
Comentarii din cadrul articolului
Toate comentariile