În 2010-2011 încă lucram în Biroul EBU al televiziunii publice, la schimbul de știri. O precizare: Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (European Broadcasting Union) este, așa cum se autodefinește, “cea mai importantă alianță din lume a entităților mass-media de servicii publice, care cuprinde 72 de membri activi din 56 de țări și 36 de membri asociați din alte 21 de țări”. Este sistemul prin care lumea este informată prompt despre tot ce se întâmplă semnificativ pe mapamond. Știrile se oferă din inițiativa membrilor sau se livrează la cererea altor membri, fară refuz, fară cenzură, cu maxima acuratețe posibilă. Era atunci și imposibil să minți sau să te subordonezi vreunei vremelnice propangande oficiale fiindcă agențiile internaționale de știri, în principal Reuters și APTN, furnizau propriile versiuni, nepărtinitoare, asupra evenimentelor de larg interes. Cel mult puteai să te eschivezi uneori sub explicația că televiziunea ta a ratat acoperirea subiectului. Dar, repet, exista în schimb versiunea agențiilor. Spre sfârșitul lui 2010, începutul lui 2011 o îngrijoare și-o mare întristare a venit dinspre MTV, televizunea publică maghiară. Omologii noștri de la Budapesta se scuzau tot mai des că n-au nimic de oferit în cadrul schimburilor de știri întrucât MTV nu acoperise un subiect sau altul, considerandu-le irelevante pentru publicul maghiar. În scurtă vreme însă a devenit de notorietate faptul că Viktor Orban, la începutul primului sau mandat de premier, a instituit cenzura.
Cu această evocare cred că am răspuns la întrebarea de ce alege Viktor Orban scolile de vară din Transilvania drept locul din care să-și anunțe public ba îmbrățișarea iliberalismului (vezi Balvanyos 2014, 2018), ba, iată, rasismul. Fiindcă, în Romania, discursurile lui mustind de retorică antioccidentală nu sunt cenzurate. În plus, îi pun în dificultate pe politicienii români, partenerii lui din UE și NATO, cărora virulența atacurilor lui Orban la adresa democrației liberale pare să le paralizeze capacitatea de reacție pentru cel puțin câteva zile! Sigur, faptul că Orban e un șef de stat în vizită în România îl scutește de sancțiuni din partea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, fiindcă, potrivit lui Csaba Asztalos, premeierul maghiar se bucură de imunitate jurisdicțională.
La Tușnad, Orban a vorbit despre puritatea rasei maghiare și despre impuritatea rasială a Europei, o impuritate care, chipurile, ar submina și dizolva națiunile. E o abordare șocantă, acum când concepul de rasă a fost revizuit, cercetările recente punându-se de acord asupra faptului că toți oamenii de pe Terra aparțin doar speciei homo sapiens sapiens, diferențele dintre indivizi fiind mai mari în interiorul unei așa-zise rase decât între cei împărțiți cândva în caucazieni, mongoloizi și negroizi (cu subîncrengături). În fond, omenirea a ajuns să fie ceea ce este datorită unui amestec continuu al indivizilor, orice analiză genetică demonstrând că puritatea etnică sau cea rasială sunt niște ficțiuni. Ne-am amestecat de când ne știm: neanderthalienii cu sapienșii, cu denisovanii… albii cu negrii, cu galbenii. În plus, suntem rezultatul nenumăratelor combinații etnice.
Totuși, anul acesta, în 23 iulie, la Tuşnad, Orban nu a procedat ca eroul unei povești care și-a suflat adevărul într-o trestie, cu speranța că el va rămâne secret. Și nici nu s-a lăsat furat de fluxul propriei retorici. A spus exact ceea ce a vrut să se audă şi difuzeze.
Trăim, într-adevăr, o perioadă dificilă. Globalizarea, pe lângă avantajele economico-sociale – diminuarea sărăciei, creșterea generală a speranței de viață -, a adus și multe probleme cauzate de relativismul moral. Ceea ce e moral într-o parte a lumii e considerat ca fiind inacceptabil în alta. Armonizarea sub raport etic a lumii lărgite nu i-a preocupat pe liderii lumii, altfel ar fi investit mai mult în educație. În plus, bunăstarea crescândă a adâncit, peste tot, decalajele dintre bogați și săraci, ceea ce, pe bună dreptate, alimentează nemulțumirile.
Apropo de EBU, deseori comentând între noi știrile zilei, ne angajam în mici conversații pe marginea politicilor “sure” ale guvernanților de pretutindeni. Sure, adică cenușii, lipsite de lumină, de viziune, de putere anticipativă, de capacitatea de a rezolva cu adevărat problemele majore. Comoditatea, goana după confort personal, naivitatea, meschinăria, ipocrizia, lăcomia clasei politice ne-au adus unde suntem, cu agresiunea neprovocată a Rusiei asupra Ucrainei, cu poftele care par de neoprit ale unora de-a reîmpărți și jefui lumea, cu încălzirea globală care provoacă incendii și lasă sute de morți în mari părți ale lumii. Şi în această privință, ignorarea factorului antropic a avut o “rațiune” economică. Odată acceptat, ar fi impus măsuri economico-sociale care ar fi produs importante pierderi financiare, în contextul în care crizele economice par tot mai inevitabile. Lăcomia însă a fost și este mai puternică, iar demagogia este una dintre formele ei eufemistice de exprimare.
În acest context vine discursul lui Orban, când clivajul politic nu se mai face pe linia stânga-dreapta, care a definit binomul politic ce a reconstruit lumea după WW2, ci pe linia globalism și guvernare liberală versus suveranism și guvernare naționalistă cu accente iliberale.
Ideologiile care se revendică de la stânga și dreapta tradiționale își pierd tot mai mult din relevanță politică, lăsând multe probleme nerezolvate, și nu există dovadă mai clară a nemulțumirii publice decât tendința crescândă a oamenilor de pretutindeni de a ignora alegerile. Clasa politică, la nivel mondial, e sub o presiunea tot mai puternică a contestării competenţei și eficienței ei. În disperarea de-a se menține în frunte, alege căi tot mai condamnabile, surescitând angoasele viscerale și amplificând frustrările guvernaţilor. Pe această linie retorică merge Orban, în trena lui Putin și a altora ejusdem farinae.
Dacă discursul lui Orban de la Tușnad a lăsat lumea fară replică pentru o vreme, în sfârșit se coagulează voința de a-l taxa. Intelectuali maghiari, în frunte cu Peter Eckstein-Kovacs, dar și Guy Verhofstadt împreună cu 53 de europarlamentari, Departamentul de Stat al SUA, Marcel Ciolacu, președintele Iohannis, premierul Ciucă și lista sper să rămână deschisă, și-au exprimat public indignarea. Plus, presa internaţională, în frunte cu The Guardian. Într-o notă discordantă, Kelemen Hunor s-a plasat în ingrata postură de spin-doctorul lui Orban. Păcat, făcuse în general figură de politician echilibrat.
În fine, s-a spus că atâta timp cât politica lui dă roade economice, lui Orban i se pot trece cu vederea iliberalismul, cu toate derapajele de la democrație. Or, realitatea pură a cifrelor spulberă temeinicia acestei afirmații. Potrivit Băncii Mondiale, în 2010, când a Orban a preluat puterea, Ungaria avea un PIB /capita de 13,223.1 USD, iar România doar de 8,214.1 USD. În 2021, Ungaria ajunsese la un PIB/capita de 18,777.7 USD, iar România la 14,861.9. Se vede dintr-o ochire că, în ciuda mediocrității clasei ei politice, creșterea României a depășit-o pe cea a Ungariei.
Mai mult, prin poziția față de Ucraina, în afara consensului european, Orban a pierdut sprijinul unora dintre aliații săi ideologici, în special pe cel partidul de guvernământ Lege și Justiție din Polonia, iar bătălia lui cu instituțiile europene nu rămâne fără efect. UE a înghețat câteva miliarde de euro din fonduri alocate Ungariei din cauza corupției și a problemelor legate de statul de drept. Discursul lui Orban poate fi şi un semn că guvernul ungar a renunțat la primirea fondurilor şi că se pregăteşte pentru introducerea unor măsuri de austeritate.