Acum mulți ani, nu chiar atât de mulți pentru că am doar 33, mi se părea ciudat, chiar nelalocul lui un marș gay în capitală. Eram dintre aceia care ziceau că fiecare e liber să facă ce vrea din punct de vedere al orientării sexuale, atât timp cât o face în spațiul privat al dormitorului. Doar că e o problemă gravă cu gândirea asta – nimeni nu e liber dacă trebuie să trăiască pe ascuns. Desigur că nu mă refer la acte sexuale în spațiul public, ci la libertatea de a trăi un cotidian demn împreună cu persoana iubită, fără riscul unor agresiuni fizice și verbale. Și mai e ceva – sunt gay deci acea gândire îmi dăuna personal, dar pe atunci internalizam amarnic homofobia celor din jur până într-atât încât ajunsesem să mă urăsc de moarte. Cu timpul m-am educat și am înțeles că un marș gay este un marș pentru drepturile și libertățile omului și că este important să ies la această sărbătoare împreună cu cât mai mulți cunoscuți.
Voi folosi termenii de gay și LGBTQIA+ pentru a desemna persoanele sau comunitatea persoanelor cu o orientare sexuală sau identitate de gen diferită de heteronormă. Poți afla mai multe despre termenii uzuali din domeniu aici https://outrightinternational.org/content/acronyms-explained.
20.000 de oameni pentru iubire
Anul acesta am fost din nou la Bucharest Pride – m-am simțit destul de în siguranță și m-am bucurat să văd cât de multă lume a ieșit să sprijine drepturile și libertățile omului. Bucharest Pride este denumirea oficială a marșului gay din București organizat de asociația Accept. Am fost cam vreo 20 de mii de oameni cu steaguri colorate după cum arăta strada și cum au declarat asociațiile pro-LGBTQIA+ din București sau vreo 15 mii de oameni după cum, cu discount aplicat, a numărat jandarmeria română.
Evenimentul a început pe Calea Victoriei înspre Piața Victoriei și a urmat traseul Calea Victoriei – bd. Regina Elisabeta – bd. Schitu Măgureanu – Pod Izvor – Parc Izvor. La final, în parc ne aștepta un mic festival cu muzică, prieteni și dans. A fost ca de vară, family-friendly și în siguranță. Eu am ajuns întârziat, ca de obicei, și am rămas cu gura căscată când am văzut miile de participanți cu steaguri, însemne rainbow și pancarte cu revendicări politice. Am intrat în marș cu puțin înainte să înceapă deplasarea și a trebuit să merg vreo câteva sute de metri înspre capătul cozii pentru a-mi găsi prietenii. Nu-mi puteam crede ochilor cât de mulți oameni sunt. Prietenii mei erau de acord că deja sunt mai mulți oameni ca în anii trecuți, urmau să se mai alăture și alții pe traseu. Am parcurs cu bine traseul și am ridicat cât am putut de sus pancarta mea cu „Plătim taxe, vrem drepturi!”. Pe drum m-am întâlnit cu prieteni straight care veniseră să susțină comunitatea LGBTQIA+. Printre participanți erau persoane de orientări sexuale și identități de gen diverse, drag queens machiate ca la show-urile geniale de pe marile scene din Las Vegas, oameni de toate vârstele și companii multinaționale care sprijină drepturile comunității. Câteva tersase de pe traseu, ridicaseră steaguri LGBTQIA+ pentru a-și arăta susținerea.
M-am simțit inclus în societatea din care fac parte și am avut pentru câteva clipe viziunea unui viitor mai fericit. Mă bucur că autoritățile publice și-au făcut treaba și evenimentul a decurs fără incidente. Recunosc, mă temeam că vor fi situații neplăcute: pe drum spre locul de pornire al marșului am văzut niște protestatari extremiști cu tricouri negre de la Noua Dreaptă, ridicând pancarte cu texte homofobe.
Drepturi și libertăți pe bune
Am scris că un marș gay este un marș pentru drepturile și libertățile omului. Mulți nu cred asta, unii chiar organizează contra-evenimente la care scandează „Moarte homosexualilor!”. Pentru mine e evident că un marș la care se strigă „Love is love!” (en. – dragostea e dragoste) e un eveniment despre viață, benefic pentru societate, în timp ce preoții, politicienii și civilii care strigă „Moarte!” în public sunt desprinși din coșmaruri fascistoide. Bucharest Pride, printre altele, cere drepturi egale pentru toate familiile, protejarea demnității umane și a integrității fizice pentru toată lumea și eliminarea discriminărilor de orice fel bazate pe orientare sexuală și identitate de gen. Eu cred că aceste revendicări sunt în acord cu protecțiile pe care Constituția României ar trebui deja să le ofere TUTUROR cetățenilor săi indiferent de cine sunt aceștia (vezi articolele 1 (3) și 22 (1) din constituție). Din păcate, încă luptăm pentru respectarea drepturilor și libertăților oamenilor în România. Poți citi aici https://ilga-europe.org/files/uploads/2022/04/annual-review-2022.pdf și aici https://rainbow-europe.org/#8655/0/0 mai multe despre starea lucrurilor pentru persoanele LGBTQIA+ din România. Uite un sumar: persoane trans bătute cu brutalitate de poliție și pozate în timp ce erau umilite, persoane gay de culoare umilite și bătute în public, discriminare la locul de muncă sau chiar refuzul de a angaja bazat strict pe orientarea sexuală sau identitatea de gen, discriminare și bullying la școală, discriminare la accesul la servicii medicale publice și încă altele.
Și politicienii ce făceau în timpul ăsta?
Din păcate și anul acesta politicienii s-au remarcat mai degrabă prin absență decât prin sprijin pentru valorile democratice la marșul gay. Ba chiar unii dintre ei, vezi gruparea extremistă A.U.R., au avut derapaje grotești despre persoanele LGBTQIA+. Se pare că politicienilor le este frică de părerea electoratului dacă ar participa la evenimente pro-LGBTQIA+. Acest lucru e puțin ciudat având în vedere eșecul absolut al odiosului referendum pentru familie, află mai multe aici https://www.digi24.ro/referendum-familie-2018/rezultate-finale-referendum-au-votat-2110-dintre-alegatori-1010305. Eu cred că alegătorii sunt mult, mult mai supărați în legătură cu corupția, pensiile speciale, prețurile care cresc precum Harap-Alb „creştea într-un an cât alţii în zece”, problemele din administrația publică și numeroase altele. Pentru mine pare că politicienii au un barometru complet defect. Pe ei nu-i defazează nici derapajele de tip nazist ale premierului iliberal Viktor Orbán făcute pe teritoriul țării noastre, vezi aici https://www.hotnews.ro/stiri-politic-25713464-nu-dezice-kelemen-hunor-viktor-orban-cateva-probleme-care-alimenteaza-frustrarea-axa-bucuresti-budapesta.htm.
Prietenii din societatea civilă LGBTQIA+ erau ceva mai optimiști. Mi-au povestit că au fost totuși prezenți cutare și cutare politicieni, dar în calitate de persoană privată și nu în calitatea lor publică. Doar că pe mine jumătatea de măsură nu mă încălzește cu nimic. Și nici pe săraca persoană trans bătută soră cu moartea de poliție. România a trecut prin dictatură cu asasinate și închisori politice, lipsa liberei exprimări, lipsa autonomiei corporale (mă refer la oribilii ani ai decretului ceaușist anti-avort) și alte nenorociri totalitariste. Cu așa bagaj, oare de ce politicienii noștri nu sunt mereu în stradă la manifestările pro libertate, autonomie corporală, libertate de exprimare?
Și atunci cine să se ocupe?
Generația dinainte are o vorbă cum că noi românii așteptam americanii să ne elibereze de comunism. Ei bine, tot spre vest trebui să ne uităm și acum, de exemplu spre Marea Britanie. Andrew Noble, ambasadorul britanic, a participat la marșul gay și, urcând pe scena din parc, a transmis un mesaj pentru români despre drepturile LGBTQIA+: „Nu cred că o societate e cu adevărat liberă, dacă milioane de oameni nu pot să-și trăiască adevărata viață”.
Gurile rele au comentat că de ce se bagă străinii în treaba noastră. Uneori gurile alea rele uită că numeroase drepturi și libertăți și beneficii financiare au venit pe calea „room-service” cum zice profesoara Mihaela Miroiu. Adică ne-au fost servite via Uniunea Europeană la aderare sau, chiar mai în urmă, via niște tineri curajoși care studiaseră la Paris, îmbibați bine cu idealurile Revoluției Franceze și ale Primăverii Națiunilor.
Lupta e pentru generațiile următoare
Domeniul în care lucrez mă pune adesea față în față cu tinerii din generația care mă urmează. Din cauza asta ajung des să mă gândesc la ce le lăsăm în urmă lor, celor care ne vor asigura continuitatea ca umanitate – cel mai probabil o lume în flăcări. Nu vreau să fiu pesimist, dar cred că sunt cam multe probleme grave cărora le-am dat naștere prin lăcomia de a avea totul aici și acum. Ca să fiu clar – nu doar capitalismul consumă totul în calea sa, ci mai ales totalitarismele de tot felul prin corupție și lipsa de respect pentru drepturile și libertățile tuturor oamenilor. E de datoria noastră să nu mai creăm probleme pentru generațiile viitoare și să le oferim măcar o lume în care toți oamenii au depturi și libertăți egale. Cred că valorile prin care vom salva viitorul trebuie să transceadă felul în care ne organizăm societățile astăzi și să includă idei precum „Love is love!” inspirate de marșurile LGBTQIA+.
“Ca să fiu clar – nu doar capitalismul consumă totul în calea sa, ci mai ales totalitarismele de tot felul prin corupție și lipsa de respect pentru drepturile și libertățile tuturor oamenilor. E de datoria noastră să nu mai creăm probleme pentru generațiile viitoare și să le oferim măcar o lume în care toți oamenii au depturi și libertăți egale. Cred că valorile prin care vom salva viitorul trebuie să transceadă felul în care ne organizăm societățile astăzi și să includă idei precum „Love is love!” inspirate de marșurile LGBTQIA+.”
Total de acord, mai putin partea cu ‘capitalismul care consuma totul in calea sa’.
E adevarat ca in momentul de fata, ‘capitalism’ inseamna ‘goana disperata dupa profit’. Doar ca acesta ‘dezvoltare’ este, in realitate, o pervertire.
Pe vremea cand a fost observat, si descris, de catre Smith, capitalismul reprezenta actul de a pune in comun resurse astfel incat sa poata fi atinse tinte/rezolvate probleme imposibile pentru ‘agenti economici individuali’. Inca se mai face vorbire, prin cercurile avizate, despre capital uman, despre capital de imagine, despre stake-holders…
Iar obsesia moderna pentru profitul ‘calp’ – pentru incercarea de a obtine beneficii din simpla investire a capitalului financiar, fara a incerca sa rezolvi vreo problema/nevoie – este, pana la urma, doar inca o forma de totalitarism. In incercarea de a rezolva probleme, in mod eficient din punct de vedere economic, ‘participantii la piata’ formeaza un ‘spectru’. Fiecare isi dezvolta cate o viziune, se uita in alta parte, construiesc un ecosistem din ce in ce mai divers. Din momentul in care prea multi dintre participanti isi focuseaza atentia doar pe profitul financiar, tot spectrul se reduce, dintr-o data, la alb si negru.
Deci da, totalitarismul este de vina! In timp ce capitalismul – colaborarea dintre oamenii care au avut incredere sa-si puna resursele ‘la gramada’, a fost doar calea pe care am ajuns unde suntem acum.