Zilele trecute am făcut o postare pe Facebook despre o petiție în care era cerută demiterea ministrului educației al României, Sorin Cîmpeanu, și retragerea proiectelor de lege ale educației promovate de acesta. Între timp, petiția a adunat aproape 40.000 de semnături. Petiția este adresată președintelui României, Klaus Iohannis.
La postarea respectivă cineva a postat un comentariu care sugera că un ministru este demis de prim ministru, nu de președinte. I-am postat persoanei respectiv articolul din Constituția României, care prevede că în caz de remaniere a guvernului numirea și revocarea ministru se face de către președintele României la propunerea prim ministrului. La care persoana a continuat spunând că e vorba de demitere, nu de remaniere. Am întrebat-o unde figurează în textul Constituției termenul “demitere”, la care triumfătoare persoana a exclamat: “Demiterea unui ministru de către premier nu este reglementată de Constituție”. La o asemenea elucubrație i-am sugerat persoanei să-și șteargă comentariul, nu de alta, dar se face de râs, la care reacția a fost “Etetete na!”, demnă de o mahala sordidă.
Și am zeci, dacă nu sute de exemple de acest fel pe rețelele sociale, care m-au făcut să trag concluzia că proverbul național românesc este “prostul dacă nu e și fudul, parcă nu e prost destul”, iar sportul național românesc, vorbitul după ureche.
De fapt, exagerez: concluziile trase de mine sunt valabile nu doar pentru români, ci pentru orice naționalitate, după cum magistral diagnostica filosoful și scriitorul italian Umberto Eco:
“Rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Erau reduși puși sub tăcere, în timp ce acum au același drept la cuvânt ca și un premiat cu Nobel. Televiziunea a promovat idiotul satului față de care spectatorul se simțea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr”, spune Eco în 2015, cu an înaintea morții sale.
Natura însăși a internetului și a rețelelor sociale a generat această situație. Asta nu înseamnă că mă voi resemna vreodată să înghit în tăcere elucubrațiile debitate de legiunile de imbecili. Nu, am să reacționez pentru că există pe internet și legiuni de oameni raționali și cu bun simț, care nu acceptă un astfel de discurs. Există chiar o majoritate tăcută, dispusă să se lase convinsă de argumente, iar eu mp adresez acestora, cu precădere.
Prezența pe rețelele sociale a legiunilor de imbecili nu este doar un iritant minor, ci are efecte nocive: imbecilii au drept de vot și adeseori opțiunea lor e influențată de ceea ce văd pe aceste rețele sociale, postat de alți imbecili sau de agenți de influență.
Imbecilii vehiculează nu doar afirmații false, ci și incită la ură, iar această ură duce uneori la violență fizică și chiar la omor.
Practic, îndemn pe cei care-și dau cu părerea potrivit expresiei “Vorbi și nea Ion, că e și el om” să se gândească de două ori înainte de a posta ceva. Dacă reacționează la un articol să citească întreg textul, nu doar titlul. Și în general, să nu-și mai dea cu părerea despre lucruri despre care nu au nici cel mai vag habar sau care le depășesc nivelul de inteligență și competență. Nu este nicio rușine să spui: “Nu știu” sau când nu știi să întrebi.
În concluzie: imbecilii care împânzesc rețelele sociale sunt niște impostori nocivi. Lumea în care trăim ar fi un loc mult mai bun dacă ei nu ar rata în mod sistematic ocazia de a păstra tăcerea.
Domnule Petru Clej, dupa comentariu dv.stra pot spune: punct ochit, punct lovit. Sunt deacord cu tot ce ati spus. Din pacate ,prostul se aseaza intotdeauna in fata.Omul modest si inteligent ,cauta un loc mai in spate. (metaforic vorbind) Sper ca se vor schimba lucrurile si in Romania , dar cateodata ma gandesc ca meritam ce ni se intampla.