Note pe marginea unei cercetări comparative
Este al treilea an în care German Marshall Fund realizează un studiu comparativ de opinie publică intitulat Transatlantic Trends. Cel mai recent dintre ele, publicat săptămâna trecută, include 14 țări membre NATO[i], printre care și România, și poartă subtitlul sugestiv Opinia publică în vremuri de frământări geopolitice. Pentru o corectă punere în context, e bine de precizat că interviurile au fost realizate în iunie – iulie 2022.
Unul din rezultatele previzibile este faptul că printre subiecții intervievați s-a consolidat imaginea Statelor Unite drept cel mai influent actor în politica internațională (în medie[ii], 64% au ales acest răspuns, în creștere cu 2 pp fața de anul trecut).
Mai puțin previzibil, atunci când întrebarea se referă la așteptările privind cel mai influent actor internațional peste cinci ani, doar 37% dintre respondenți mai aleg Statele Unite. În schimb, așteptările a 25% dintre respondenți se referă la China (dublu față de cei 13% care au indicat-o drept cel mai important actor actual). Cu alte cuvinte, așteptările privind o apropiată restructurare a raporturilor de forță în lume domină opinia publică Nord-Atlantică.
Rusia este percepută drept cel mai influent actor în prezent doar de către 6% din media țărilor incluse în studiu și, peste cinci ani, de 10%.
De remarcat că românii sunt printre cei care acordă cea mai mare importanță rolului jucat de China, atât în prezent (17%), cât și în viitor (31%).
În aproape toate țările incluse în cercetare, sentimentele față de influența americană și cea a Uniunii Europene sunt preponderent pozitive (media este 57% sentimente pozitive, 30% negative). Face excepție Turcia, unde 67%, respectiv 53% au sentimente negative.
Este interesant de remarcat că există un grup de patru țări (Lituania, Polonia, Portugalia și România) care întrunește cele mai mari ponderi de aprecieri pozitive atât față de influența Statelor Unite, cât și a Uniunii Europene (între 65-74%, respectiv 71-87%).
Față de sondajul de anul trecut, a crescut semnificativ (de la 67% la 78%) ponderea celor care consideră că NATO joacă un rol important pentru securitatea țării lor. Nu este surprinzător – față de situația de acum un an a intervenit un element major – invazia Ucrainei. Nu întâmplător, procentajele cele mai mari s-au înregistrat în țările situate la granița estică a NATO: Polonia (91%), România (88%) și Lituania (87%), dar și în Portugalia (90%). Publicul din aceleași patru țări este cel mai favorabil lărgirii NATO (Portugalia 90%, Polonia 86%, Lituania 84%, România 79%).
În aceeași logică se înscrie creșterea proporției celor care doresc o mai mare implicare a Statelor Unite în securitatea europeană (de la 60% la 72%). Și aici, procentajele cele mai mari (între 84% și 88%) se găsesc în dreptul grupului celor patru țări menționate mai sus.
Turcia are și în acest context o poziție specială: opinia majoritară este conștientă de rolul NATO (dar în mică măsură decât anul trecut – 65%, față de 69%), dar nu este favorabilă implicării SUA în apărarea Europei (38% pentru, 53% contra).
Am arătat mai sus că publicul din țările NATO intervievate estimează o creștere a rolului jucat de China în politica internațională. În acest context, este interesant de văzut cum caracterizează lumea occidentală relațiile cu puterea mondială. Dacă e să ne referim la media țărilor investigate, constatăm o divizare a opiniilor: că cei mai mulți (29%) o percep drept competitor, alți 25% – drept partener și numai 18% drept rival (restul de 29% nu au nicio opinie). Cei mai mulți adepți ai competiției cu acest stat sunt în Germania (43%), Franța (39%) și Spania (37%). Optează spre parteneriat mai ales românii (46%) și portughezii (44%). Deloc surprinzător, cele mai multe opțiuni către rivalitate au fost exprimate în Statele Unite (32%).
În general, respondenții sunt favorabili adoptării de către țara lor a unei abordări mai dure față de China, indiferent de eventualul impact economic negativ, dar opiniile diferă semnificativ de la o țară la alta și de la un domeniu de politică la altul. Această abordare – mai ales în domeniul drepturilor omului – e caracteristică întâmplător sau nu, statelor cu regim monarhic: Spania (64%), Suedia (63%), Canada (61%), Olanda (61%). La polul opus, cele mai multe opinii negative față de o asemenea abordare se întâlnesc în România (54%) și Turcia (51%).
În eventualitatea unei ipotetice invazii a Taiwanului de către China, cele mai multe opțiuni vizează demersuri diplomatice menite să pună capăt conflictului (35%) și impunerea de sancțiuni împotriva Chinei (32%). Numai 12% consideră că nu ar trebui întreprins nimic, în timp ce 4% optează pentru trimiterea de arme către Taiwan.
Pentru români, distribuția răspunsurilor este destul de diferită, ei preferând mai degrabă reacții „moi”: 45% ar dori acțiuni diplomatice, 24% abținerea de la orice măsură și numai 18% ar opta pentru sancțiuni economice.
Ca o concluzie generală, studiul pe care îl avem în vedere oferă imaginea unei done geopolitice în care rolul principal este deținut de NATO, organizație dominată de SUA. Aceasta ar putea fi și principala fragilitate a alianței, din perspectiva așteptatei diminuări a influenței internaționale a americanilor. Sau, aș adăuga, în eventualitatea unei schimbări de orientare a administrației de la Washington.
[i] Canada, Franța, Germania, Italia, Lituania, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Suedia (devenită membru NATO după realizarea interviurilor), Turcia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii. Criteriul de selecție nu este evident – am putea spune că, în principiu, au fost incluse în studiu statele NATO cu cea mai mare populație.
[ii] Noțiunea de medie are, în contextul metodologic al cercetării, un sens mai puțin evident. În calculul acesteia, ponderile acordate fiecărei țări sunt egale, indiferent de populația acesteia.
