Cultură Lifestyle Editorial

Just Stop Oil, nu și civilizația planetei

Ai plămâni?

Zilele trecute conduceam o mașină electrică închiriată printr-o aplicație de mobil direct de pe stradă. Pe lângă mine a trecut în viteză o mașină pe benzină care a lăsat în urma ei un nor imens de poluare. Aveam geamurile deschise, la electricele astea se cam duce bateria dacă folosești aerul codiționat, așa că am fost lovit din plin de norul de noxe. N-am avut ce face decât să merg în continuare cu geamurile deschise complet până s-a aerisit mașina.

Nu sunt un mare ecologist, încerc să reciclez mare parte din lucrurile pe care le arunc la gunoi, întâmplător conduc doar mașini electrice închiriate și mă simt vinovat când vine vremea să îmi iau haine noi pentru că le achiziționez de obicei din magazine fast fashion. Așadar, pe lângă o groază existențială despre cum fiecare acțiune a mea contribuie la murdărirea planetei pe care trăiesc, nu pot să spun că fac mare prevenție. Dar aș vrea.

Acest articol este despre cum nu pot să mă hotărăsc dacă cele mai recente proteste cu supă de roșii, piure și tort aruncate prin muzee pentru a chema la protejarea mediului au vreo valoare morală sau sunt doar acte ieftine de vandalism.

 Hai să vedem despre ce este vorba cu protestele

Au fost trei cazuri recent: în 14 octombrie 2022 la Galeria Națională în Londra, în 23 octombrie la Muzeul Barberini în Potsdam și în 24 octombrie la Madame Tussauds în Londra. În primul caz (14 octombrie) doi activiști ai organizaței Just Stop Oil (află despre ei aici) au aruncat cu supă peste un tablou realizat de Vincent van Gogh, apoi s-au lipit cu mâinile de zidul pe care era expus tabloul – vezi momentul aici. Următorul incident (23 octombrie) a implicat alți doi activiști care au aruncat cu piure de cartofi peste o lucrare semnată de Claude Monet și s-au lipit cu mâinile de perete. Activiștii erau de la organizația Letzte Generation (mai multe aici), iar momentul îl poți vedea aici. În fine, cazul din 24 octombrie i-a avut ca protagoniști tot pe activiștii Just Stop Oil, alți doi, care i-au servit două porții de tort direct peste fața statuii de ceară înfățisându-l pe regele englez Charles al treilea, momentul aici.

În cazul tablourilor nu au fost daune, erau acoperite cu sticlă. Statuia de ceară a regelui Charles al treilea a fost afectată de atac, dar cel mai probabil va fi restaurată ușor.

„Pictura aceasta nu va mai valora nimic dacă trebuie să ne batem pentru mâncare”

În timp ce supa se scurgea de pe tabloul Van Gogh de la Galeria Națională, activiștii au strigat:

„Valorează arta mai mult decât viața? Mai mult decât mâncarea? Mai mult decât dreptatea? […] Costul crizei de trai este condus de combustibilii fosili […] recoltele cedează și oamenii mor în furtuni extraordinare, incendii de vegetație masive și secete nesfârșite cauzate de declinul brusc al climei” și „familiile engleze vor fi forțate să aleagă între încălzire și a mânca în această iarnă, în timp ce companiile de combustibili fosili culeg profituri record […]”.

La incidentul cu piure pe Claude Monet:

„Ne aflăm într-o catastrofă climatică și voi toți sunteți speriați de niște supă de roșii sau piure de cartofi pe o pictură. Știți de ce îmi e mie frică? Îmi e frică pentru că știința ne spune că nu ne vom mai putea hrăni familiile în 2050” și „Pictura aceasta nu va mai valora nimic dacă trebuie să ne batem pentru mâncare”.

Iar la Madame Tussauds:

„Știința este clară. Cererea este simplă: doar opriți petrolul și gazele noi [original – just stop new oil and gas]. E o nimica toată”.

Reacțiile vizitatorilor, din ce se poate vedea în filmările de la proteste și din relatările din presă, au variat de la susținere și aplauze la blamare, injurii și agresivitate fizică față de protestatari.

De ce comentez eu acest subiect?

Formarea mea universitară constă într-o licență în jurnalism și științele comunicării și un masterat în teorie politică feministă și protecția minorităților. În momentul de față sunt doctorand în științe politice la București și partener într-o afacere locală din domeniul înfrumusețării. Lucrez de peste 10 ani în domeniul managementului cultural și vânzării de artă în calitate de consultant vânzări, comisar de licitație, lector și ghid de artă în muzee publice, în mass media sau la evenimente private.

Mă poziționez undeva la mijloc între expertul și consumatorul neprofesionist de artă. Am interacționat suficient de mult cu domeniul (de la artiști, la galerii, muzee și case de licitație) încât să am o experiență similară cu a profesioniștilor și o cunoaștere peste medie despre procesele și valorile din acest domeniu. Pe de altă parte, nu am o educație formală în artă, iar cea mai mare parte din experiență am dobândit-o mergând pe cont propriu la muzee sau galerii. Așadar sunt suficient de aproape și de consumatorul neprofesionist de artă încât să am o părere lejeră și pragmatică.

Care sunt valorile mele legat de aceste proteste?

Să fie clar, nu susțin transformarea societății într-o situație anarhistă în care în orice moment te poți trezi cu o supă de roșii peste cap/tablou/birou sau mai rău. Cred că sistemele legale care gestionează dezordinea publică sunt necesare, deși ar merita ajustate pentru a proteja pe toată lumea – atât publicul, cât și pe cei care, din disperare, ajung să își ceară drepturile prin protest. Cred deci într-un echilibru între libertatea de exprimare și protecția publicului.

Trebuie să recunosc că sunt genul impresionabil și e ușor să mă emoționeze o cauză unde se urlă și se face nesupunere civilă pentru un scop înalt precum libertate, justiție, drepturile omului, siguranța femeilor și a persoanelor queer, protecția unui monument natural sau istoric, protecția animalelor ș.a.m.d. Desigur, înțeleg că lucrurile se judecă cel mai bine la rece și nu în miezul focului. Așadar, trebuie să vedem situația, să ne lăsăm parcurși de emoție (ca să înțelegem dacă și cum rezonăm cu ce se întâmplă) și să ne oferim suficient spațiu mental unde să judecăm detașat cele petrecute (fapte, emoții, valori).

Cred că și lumea artei se transformă neîncetat și asistăm la un schimb de gardă în ceea ce privește consumul cultural. Generațiile anterioare mie par să aibă mai degrabă o atitudine formală față de muzee (muzeul ca instituție publică indispensabilă, de respectat per se, un bastion irefutabil al culturii). Generațiile care vin după mine par să fie mai interesate de tangibil, interactiv, dezbatere și autentic decât de formatul sobru și închis al muzeului standard. Desigur, muzeele au început să se transforme în ultimii ani, să scoată din barierele dintre public și artă și să includă din ce în ce mai multe evenimente interactive care altădată își găseau loc doar în mici galerii de artă, baruri sau spații neconvenționale (performance-uri, instalații interactive, dezbateri, proiecții de film sau discuții despre drepturile omului și nevoile comunității locale). Cred că direcția este potrivită și mă bucură să văd această evoluție. Recomand cartea Culture Strike a Laurei Raicovich (editura Verso, 2021) pentru o critică interesantă despre presupusa neutralitate a muzeelor.

În fine trebuie să adaug o valoare foarte dragă mie – protecția mediului înconjurător. O valoare pe care te rog să ți-o însușești și tu, dacă nu o susții deja. Sunt foarte îngrijorat de starea lucrurilor și mă tem pentru mine și noi toți din cauza dificultăților care vor veni – catastrofe climatice, lipsa hranei, lipsa energiei electrice și alte asemenea orori. Recent am citit un articol pe tema declinului brusc și ireversibil al climei și m-au trecut fiori (articolul aici). Știi, cu toții avem cel puțin un lucru pe care am dori să îl facem, dar îl amânăm indefinit ca și cum vom trăi veșnic – „de mâine am să dorm corect”, „de mâine am să mănânc sănătos”, „de mâine am să economisesc pentru bătrânețe”. Recunoști tiparul? Ei bine, te rog, crede-mă, grija pentru mediul înconjurător nu mai poate aștepta până mâine. Indiferent ce gândire politică ai, sper că ești de acord cu mine că sunt foarte grave situațiile cu râuri, păduri, munți, câmpii poluate cu gunoaie, cu plastic, cu fel și fel de deșeuri. Și presupun că nu te bucură când infractorii ard cauciucuri sau deșeuri ilegal și aerul devine de nerespirat acolo unde locuiești. Presupun că îți place să deschizi uneori ferestrele și să lași aerul curat de după o ploaie să intre în casă sau birou și că ți-ai dori să fie așa și în viitor. Păi, acesta e primul pas pentru protecția mediului – să te enerveze lucrurile despre care ți-am zis și să te gândești atent la viitorul planetei. Știu că tu și cu mine suntem doar simpli oameni și că nu vom reuși singuri să schimbăm mersul lucrurilor. Dar, te asigur, putem contribui la schimbare prin alegeri personale și petiționarea politicienilor să se ocupe de situație. Uite informații despre cum să petiționezi parlamentul român aici.

Care-i treaba cu protestele din muzee anti combustibili fosili?

În primul rând, trebuie să înțelegem conceptul de nesupunere civilă – uite aici o definiție. Pe scurt, nesupunerea civilă pe care o practică organizații precum Just Stop Oil sau Letzte Generation înseamnă „o încălcare publică, nonviolentă și conștiincioasă a legii întreprinsă cu scopul de a aduce o schimbare a legilor sau a politicilor guvernamentale”. Exemple de astfel de acțiuni se pot găsi chiar și în România – vezi protestele de succes pentru salvarea Roșiei Montană. Astăzi Roșia Montană este astăzi în patrimoniul UNESCO.

Așadar, istoria ne învață că nesupunerea civilă poate fi uneori folositoare. Protestele recente din muzee par să se încadreze în această categorie. Sunt publice – datorită social media s-au propagat instantaneu, sunt nonviolente – nimeni nu a fost rănit și sunt conștiincioase – organizațiile protestează constant pe aceeași temă susținând un mesaj clar și coerent.

E important să ne uităm și la cât de urgentă și relevantă este cauza acestor organizații. Nu știu ce credințe personale ai despre mediu și climă, dar, chiar dacă nu crezi în știința schimbărilor climatice, sunt sigur că ai văzut și tu cum murdărim planeta și acest lucru ne afectează resursele necesare traiului. În orice caz, te invit să vezi rapoartele despre climă ale ONU aici.

În sensul rândurilor de mai sus, cred că protestele sunt morale. Dar, hai să vedem cât de periculoase sunt ele pentru artă în general.

Ca documentare pentru acest articol am stat de vorbă cu mai mulți cunoscuți din domeniul cultural – de la artiști, la directori de muzee. Cam în toate discuțiile a apărut ideea de vandalism asupra a ceva prețios, de neînlocuit, patrimoniu universal care dacă ar fi distrus ar fi în detrimentul publicului larg. M-a cuprins și pe mine această idee și aproape că am fost de acord. Totuși mintea mea a reacționat astfel – arta care a fost atacată de protestatari nu e tocmai accesibilă și nici nu e cu adevărat universală.

Arta a fost mereu fetișizată drept un bun financiar. Muzeele nu sunt doar expozante și depozitare de frumos, acestea sunt și componente importante ale unui sistem de piață unde se tranzacționează miliarde de dolari mondial. Un tablou cu cât este mai cunoscut public, cu atât va valora mai mult în cazul unei vânzări. Vincent van Gogh are un record de piață de aproape 90 de milioane de dolari, iar Claude Monet peste 110 milioane de dolari, asta per o singură lucrare. Exceptând cazul în care averea ta îți permite să cumperi niște Van Gogh sau Monet, cum ți se par sumele acestea, sunt accesibile? Noi, ca public, am ajuns să venerăm acele lucrări care valorează cel mai mult și să ne raportăm la ele cu respect suprem (cine nu știe despre Mona Lisa?). Aceasta în detrimentul altor lucrări de artă care nefiind parte din jocul de piață nu ajung să fie expuse. Cel mai scump lot realizat de un artist nu e aproape niciodată cea mai reușită creație a acestuia. Nicolae Tonitza, Theodor Aman sau Nicolae Grigorescu se tranzacționează cu sute de mii de euro (adică vârf de piață în România), dar unele dintre cele mai emoționante, atente și frumoase lucrări ale lor pe care le-am văzut au fost niște schițe sau mici pânze cu valori de doar câteva mii de euro. Ce vreau să arăt este că nu ar trebui să ne inflamăm prea tare strict despre valoarea obiectelor afectate de proteste. Pe de altă parte m-am confruntat cu un soi de ipocrizie discretă, rațională: oameni despre care știu că nu merg la muzee erau deodată foarte afectați de situație, temători că tinerii protestatari vor distruge arta cu totul. De fapt reacția aceasta a apărut la un număr foarte mare de oameni, se poate vedea în comentariile la articolele de presă despre evenimente. Tare m-ar bucura să văd oamenii la fel de implicați și supărați când planeta noastră e distrusă zi de zi de fel și fel de actori privați sau guvernamentali, prin exploatare și abuz sau pur și simplu prin nepăsare. În fiecare zi dispar păduri, mor animale, iar sănătatea noastră e din ce în ce mai afectată. Ce e mai tangibil pentru tine? Un tablou dintr-o galerie de la Londra sau aerul curat din București? Te rog să iei în calcul că majoritatea oamenilor nu au resurse să ajungă la Londra să se plimbe prin Galeria Națională de acolo. Unii trăiesc în sărăcie extremă și nu vor vedea vreodată Monetul de 100 de milioane de dolari. Da, este vorba despre elitism. Publicul a ajuns să să lupte pentru valorile celor câțiva care dețin câte un Monet sau van Gogh, în timp ce viața lor este afectată de deciziile indezirabile tocmai ale acestor 1%.

Spuneam că arta care a fost atacată de protestatari nu e cu adevărat universală. Aici argumentul e simplu – arta aceasta e mai degrabă arta Europei, parte dintr-un sistem de valori colonialist. Ce treabă are istoria artei din India, China, Japonia, Africa, America de Sud și așa mai departe cu impresioniștii francezi? Să știi că există artă extraordinară și în afara Europei, iar despre aceasta nu ne prea pasă să o promovăm. Ce vreau să arăt este că arta nu moare dacă pățește ceva un van Gogh sau un Monet. Desigur, nici bine nu ar fi, pentru că am pierde parte din istorie. În vorbele celebrei artiste Tracey Emin „Arta nu e dușmanul”. Dar devine și mai relevantă discuția arta cui are de suferit? Care școală de gândire e mai importantă? Cine spune ce e mai valoros? Și, din nou, te rog să te gândești cât de ușor i-ar fi cuiva din America de Sud să ajungă în Londra la Galeria Națională.

Nici pe această direcție nu am găsit că protestele recente ar fi imorale.

În fine am totuși un argument care ar face din aceste proteste acte mai degrabă nefolositoare decât morale. În ultima decadă muzeele s-au liberalizat puternic în ceea ce privește accesul publicului nemijlocit la cultură. Acum riscăm o reîntoarcere la muzee ultra securizate în care vizitatorul nu se va mai putea apropia de artă, din precauție să nu cumva să arunce cu supă pe Mona Lisa. S-ar putea reinstala fel și fel de bariere între privitor și artă. Majoritatea muzeelor, prin formatul lor istoric, sunt mai întâi depozitare și conservatoare de obiecte și abia în al doilea rând expozante sau facilitatoare de acces la artă. Istoric, muzeele limitează accesul la obiectele din colecții doar pentru experți, în detrimentul publicului larg. Așadar, e rezonabil să te întrebi dacă nu cumva protestele vor afecta accesul la cultură prin supra securizarea instituțiilor publice. Ai vrea să vizitezi un muzeu cu un paznic înarmat lângă tine ? În acest sens, protestele nu sunt morale.

Ah, și mai e ceva ciudat. Din ce am căutat pe internet, nu am găsit rapoartele de activitate și de transparență a cheltuirii fondurilor ale Just Stop Oil. Sunt curios, mai ales în contextul donațiilor imense pe care această organizație le primește. Uite aici un articol interesant scris de o finanțatoare a acestei organizații, Aileen Getty, urmașa celebrului Paul Getty. Și în acest sens, protestele nu prea se validează moral. Ar fi bine ca aceste organizații să fie mai transparente.

Atunci ce este de făcut?

Uite, știai că Dyson, celebra companie cu aspiratoare la preț de mașină de lux, lucrează la un aparat de respirat care va putea fi folosit în orașele foarte poluate (vezi aici)? Aparatul inovator îți va permite să respiri aer curat în timp ce în jurul tău natura se prăpădește. Simți distopia? Eu unul aș prefera invenții care să rezolve poluarea, nu care să mă ajute să trăiesc cu ea. Cred că este nevoie de o schimbare urgentă de perspectivă pentru noi toți de la nivel personal la scară largă.

Mărturisesc că judecata de mai sus nu m-a ajutat să mă conving dacă aceste proteste sunt morale, am rămas indecis. Dar instinctul îmi spune că situația e gravă și că este urgent să intervenim să reparăm ce mai putem din dezastrul climatic care ne va inunda… sau înseta prin secete… sau lua pe sus prin furtuni catastrofale.

Autor

Vlad Babenco

Vlad Babenco este Președintele Asociației Ghizilor și Managerilor Culturali la București, commissaire-priseur pentru A10 by Artmark, managing partner la salonul de înfrumusețare Studio 55 din București și doctorand la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Lucrează cu arta românească și internațională din 2010 ca ghid, consultant, prezentator și comisar-priseur. După o diplomă de licență în jurnalism și științe ale comunicării și un master în teorie politică feministă și protecția minorităților, Vlad lucrează în prezent la o cercetare doctorală despre interesele politice ale persoanelor queer din România și despre modul în care societatea civilă pro-queer din România le reprezintă.

Publică un comentariu

Abonează-te
Anunță-mă când
guest
Comentarii: 0
Comentarii din cadrul articolului
Toate comentariile