Politică Cultură Editorial Interviuri

Fără electricitate și căldură, ucrainenii se luptă pentru supraviețuire

Anadol (Dolinske), Ucraina.

Lupte grele au loc zilele acestea în noroaiele de pe linia frontului în orașe precum Bahmut, dar una dintre cele mai importante bătălii se dă în comunități îndepărtate precum Anadol, care se luptă pentru a asigura cele necesare supraviețuirii locuitorilor și refugiaților. Rusia a bombardat în ultima vreme infrastructura energetică a Ucrainei, lăsând cea mai mare parte a țării în frig și întuneric. 

În Anadol (Dolinske), o mică comunitate de 2.700 de locuitori, majoritatea etnici români, nu departe de granițele cu România și Moldova, autoritățile nu dispun de resurse pentru a-i ajuta pe cei 200 de oameni care s-au refugiat în localitate (din cei 5.000 in zona Reni).

Satul Anadol are acum curent electric timp de trei ore pe zi, timp în care oamenii își încarcă telefoanele. Deși alimentarea cu gaz încă funcționează aici (spre deosebire de Kiev), majoritatea caselor nu pot fi încălzite deoarece centralele pe gaz au nevoie și de electricitate pentru a funcționa. Sunt probleme și cu pomparea apei.

“Va fi o iarnă dificilă, iar dacă rămânem fără gaz va fi foarte greu”, spune primarul localității, Valentin Sali. Autoritățile ucrainene încearcă acum să amenajeze camere încălzite în fiecare oraș, unde oamenii pot veni să se încălzească și să bea o cană de ceai.

Lipsa curentului electric pune probleme și pentru cei aproximativ 250 de copii din sat, mai ales în timpul alarmelor de raid aerian, când trebuie să coboare în adăposturile din subsoluri, acum întunecate și reci. “Avem alerte de 10 minute dar si alerte care durează 3-4 ore. Acum bieții copii stau în întuneric și în frig. Avem nevoie de generatoare, astfel încât să avem o sursă de lumină de rezervă și să putem și încălzi cât de cât”, a spus Sali.

    Ajutor de la scriitorii americani

După elanul inițial de la inceputul războiului, donațiile s-au rărit iar de cateva luni nu au mai sosit deloc ajutoare.

Alina Vâlcu, de la Asociația Maria Andreea, o mică organizație non-profit din România care lucrează de ambele părți ale graniței încă din a doua zi a invaziei, a lansat un apel pentru ajutorarea micii comunități.

Scriitoarea și poeta americană Tara Skurtu, rezidentă în București, s-a implicat de la începutul războiului în campanii de strâns fonduri prin intermediul social media de la prieteni și de la membrii organizației Writers for Democratic Action, ajutând comunitățile din regiunea Odesa. După ultimele atacuri care au lăsat Ucraina în frig și întuneric, Skurtu a răspuns apelului celor din Anadol și a cerut din nou ajutorul donatorilor, majoritatea prieteni sau scriitori americani.

Ajutoarele sunt descărcate la primărie

“Am adus cu noi provizii, inclusiv un mic generator, trei sobe cu GPL, pături și saci de dormit, precum și medicamente,” a declarat Tara Skurtu. “Fiind atât de aproape de zona de conflict, în care oamenii suferă, am simțit că este de datoria mea să ajut iar donatorii individuali au facut acest lucru posibil.”

Donațiile au fost puse în uz imediat, iar primarul a amenajat o cameră în care locuitorii pot veni să se încălzească.

Sala “de incălzire” amenajată la primăria din Anadol

Școala și grădinița oferă, de asemenea, un nivel de normalitate de care copiii au nevoie în aceste vremuri dificile. “Să știți că sunt destul de afectați”, a spus Valentin Sali. “Dar noi încercăm să îi implicăm, facem dulciuri pentru băieții de pe front… avem părinți care sunt plecați pe linia frontului și avem părinți care sunt în Rusia luați ostatici. Încercăm să le menținem moralul, dar vă puteți imagina că este destul de complicat.”

Orașul Reni, aflat în apropiere, are și el probleme grave, spitalul municipal rămânând acum fără un generator funcțional. “Când au încercat să pornească vechiul generator al spitalului, au văzut că nu funcționează, a fost instalat cu zeci de ani în urmă, dar nu a fost niciodată necesar”, a adăugat Sali.

Situația umanitară dezastruoasă din Anadol este similară cu cea din întreaga țară – spitale în care operațiile urgente se fac la lumina lanternei, oameni care mor de frig în casele lor. Din nefericire, ajutorul umanitar care a fost foarte generos în primele luni s-a redus foarte mult, deoarece oamenii obosesc să mai urmărească conflictul și au propriile probleme.

“La început, ajutoarele veneau în mod regulat și puteam să le oferim refugiaților mâncare și haine, dar acum ajutoarele au încetat cu totul. Refugiații vin la noi, dar noi nu avem ce să le dăm. Este complicat atunci când te uiți în ochii cuiva și vezi că îi este foame sau că nu are ce pune pe masă pentru a-și hrăni copiii”, a mai spus Sali.

În preajma iernii, reluarea ajutoarelor umanitare este extrem de importantă, atât pentru a preveni o catastrofă umanitară, oameni care îngheață în casele lor, cât și pentru moral.

“Când a început războiul, am crezut că totul este pierdut, dar apoi, când am văzut tot sprijinul pe care îl primim din întreaga lume, am prins curaj și am știut că totul va fi bine în cele din urmă”, a adăugat Sali.

 


Notă: cei care doresc să ajute copiii din Ucraina să treacă cu bine peste această iarnă pot face donatii deductibile fiscal către Asociatia Maria Andreea.

 

Autor

Alexandru Alexe

Alexandru S. Alexe este specialist în comunicare, cu experiență în presa internațională și română.
A fost reporter Associated Press în Romania și SUA între 2000 și 2007. Din 2008 este consultant de PR, lucrând pentru clienți din SUA, UK, Suedia, Israel și Norvegia.
A studiat statistică la ASE între 1990 și 1994, apoi a studiat în SUA, obținând un Master în Științe (Interdisciplinar - Economie, Științe Politice și Jurnalism) la Universitatea Texas din Tyler în 1997, unde a lucrat pentru ziarul The Patriot al universității și la centrul multimedia. A făcut studii postuniversitare la Universitatea Texasului de Nord în Științe Politice, specializarea Relații Internaționale (1997-1998), unde a și lucrat ca asistent universitar și asistent cercetător la departamentul de științe politice.
Este colaborator la Santinela.

Publică un comentariu

Abonează-te
Anunță-mă când
guest
Comentarii: 2
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai apreciate
Comentarii din cadrul articolului
Toate comentariile
Hippie
Hippie
1 an în urmă

Nu inteleg faza cu “avem gaz dar centrala ca sa functioneze are nevoie si de electricitate.” Gazul arde si produce caldura si la arzator, fie acesta aragaz sau arzator de soba sau arzator de parlit porcul. Important este sa fie amestecat cu aer intr-o proportie favorabila unei arderi cat mai complete. In situatii disperate, gazul arde si la un capat de teava. (dar cu randament mic si cu miros, deci arzatorul ar fi un mimim ajutor tehnologic.) (Arzatorul ceramic de tip panou este mai usor de instalat decat cel clasic, de soba) .
Si inca ceva.: Orice arzator care arde GPL poate arde si gaz metan, eventual cu ajustarea mecanica a unui orificiu.