Nu dărâmăm statui, spulberăm mituri – „Eminescu nu a fost antisemit”

Acest articol este disponibil și în English (Engleză)

„Cine ești tu, gunoiule, să ne ponegrești poetul național?”

Ignoranța agresivă, prostia fudulă și demagogia patriotardă

Am publicat recent un articol la Radio France Internationale România despre intervenția profesorului de medicină american de origine română Peter Manu, care i-a cerut filosoafei Marta Petreu să-și retragă afirmația dintr-un interviu acordat săptămânalului România literară că Mihai Eminescu nu a fost antisemit.

Iată o selecție din sutele de comentarii postate pe pagina de Facebook RFI la acest articol:

• Marș măi hienă, nu te atinge de poetul nostru făr’ de pereche!
• Dacă Eminescu ar fi trăit in timpul războiului, nu cred ca ar mai fi scris sau gândit așa despre evrei. Probabil pe timpul lui așa erau evreii. Într-adevăr, evreii erau niște oamenii bogați care românii mai săraci lucrau la ei (bunica mea le făcea menajul), deci românii au fost niște sclavi pentru ei (evreii). Și cred că nu numai Eminescu gândea așa, cam atunci în Europa gândea așa despre evrei. Deci lăsați-ne poetul în pace!
• Hei, ați început să aruncați cu noroi și în Eminescu? Sunteți niște hiene!
• Ni-l luați și pe el? Nu vă ajunge cât ați murdărit eroii acestei țări și țara aceasta? Tot ce atingeți voi moare.
• Jos labele de pe Mihai Eminescu!!!!
• Niște tâmpiți care nu au ce face. Să judecăm acum pe cei din morminte că să ,,ne dăm loviți”,…Întreb: Și dacă Hitler câștiga războiul?
• Dle doctor mai du-te naibii tot învârtindu-te cu toate neamurile jidovești și arabești că atât v-ați plâns de milă că deja ne e scârbă de voi! Ce treabă are asta că Eminescu era antisemit sau nu? Suntem în 2022 și încă vă văitați pentru Holocaust, câți oameni au murit uciși și torturați de atunci?
• Luați-vă de Eminescu și o să o beliți la propriu și la figurat.
• Ăștia sunt romani, Paulescu, Eminescu. In țara noastră e interzis sa vorbim de ei? Antisemiți sau nu, sunt români. Trebuie să cerem voie să pomenim un român?! Ce ne pasă nouă ca au fost sau nu antisemiți?! Problema lor. Oamenii sunt morți. Sunt simboluri ale romanilor. Lăsați-ne morții în pace!
• Hai sictir cu antisemitismul vostru, când românii sunt făcuți în toate felurile de străini, nu e nimic, când e vorba de evrei, îți sar toți în cap!
• Duceți-vă de unde ați venit și nu va băgați nasul in țara noastră !!! Voi ucideți un popor întreg ca Palestina și toți tac, de parcă numai evrei mor. Uniunea Sovietică a pierdut milioane de oameni în război și nimeni nu-i jelește.
• Jos labele de pe Eminescu, scârbe jegoase!!
• Nenorocitul ăsta se ia și de Eminescu ? Cine ești tu, gunoiule, să ne ponegrești poetul național ?
• Jidănimea a întrecut orice măsură. De unde o fi venit această rasă cu pretenția că nimeni nu are voie sa zică nimic despre ei și că toată lumea trebuie să îi placă? Pe jidanii care au această pretenție, ar trebui să ne spună, când s-au vândut ei lui dreacu, nu le-a mai rămas creier deloc? Bine, Eminescu i-a deranjat prin corectitudine, criticând anti ROMÂNII. Cumva sunt anti-ROMÂNI acești jidani?

Am păstrat ortografia originală la aceste comentarii și acestea nu sunt cele mai dure. În orice caz, comentariile negative și antisemite reprezintă cel puțin 90% din total.

Atât Peter Manu, cât și Marta Petreu fac referire la articolele despre evrei publicate în ziarul Partidului Conservator Timpul de la Iași în perioada 1877 – 1883. Aceste articole, în număr de aproape 100, au fost adunate de academicianul Dumitru Vatamaniuc într-un volum intitulat Chestiunea Evreiască, apărut la Editura Vestala.

Câteva exemple:

• Nu există dar român de rit izraelit, pentru că nu există izraeliți care în familie să vorbească românește, pentru că nu există izraeliți care să intre în relație de căsătorie cu români. Evreul e evreu, se simte evreu și până acum nici n-a voit să fie altceva decât evreu.
• Ce sunt acești oameni? Țărani? Nu. Proprietari? Nu. Învățați? Nici cât negru sub unghie’ Fabricanți? Numai de palavre. Meseriași? Nu. Breaslă cinstită n-au. Ce sunt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deșarte, leneși care trăiesc din sudoarea poporului, ciocoi, boieroși și fuduli.
• La noi, ca în toate țările, evreii se prezintă ca un element parazit de mijlocitori, a căror activitate, în loc de-a iefteni schimbul de producte, îl scumpește in mod artificial și-l scumpește în aceeași măsură în care-l monopolizează în mâinile lor. Ei sunt, ca element comercial, absolut stricăcioși în toate țările; de aceea și vedem că, oriunde se afla în număr mare, domnește cea mai mare sărăcie. Ei nu împlinesc necesități, ci dau naștere patimelor rele și viciilor, le încurajează și le satisfac. Mai mult: evreii par in genere incapabili de munca industrială. Oricât de mulți ar fi într-un oraș, nu-i vom găsi nici ca muncitori în fabrici, nici în ateliere, excepție făcând de meserii foarte ușoare, de caracter femeiesc oarecum.

Afirmațiile antisemite ale lui Eminescu sunt demontate în mod sistematic în cartea Imaginea evreului în cultura română (Editura Polirom) scrisă de Andrei Oișteanu.

Profesorul Peter Manu precizează că antisemitismul lui Eminescu se referă exclusiv la opera sa publicistică și nu la poezie, unde în afară de patru versuri din Doina, care au dispărut într-o variantă mai târzie:

Din Boian la Cornu Luncii
Jidovește ‘nvață pruncii
Si sub mănă de jidan
Sunt românii lui Ștefan.

lipsește total antisemitismul.

Și cu toate acestea, imensa majoritate a comentariilor insultătoare și antisemite vin de la oameni care nu au citit în viața lor un articol al lui Eminescu și poate nici măcar o singură poezie a sa.

Nu facem cancel culture.

Nimeni cu cere scoaterea lui Eminescu din cultura română. Nici măcar publicarea articolelor sale (violent antisemite) nu este, după se poate vedea, interzisă.

Și atunci de ce această reacție vehementă?

Un fost coleg de la BBC mi-a povestit că se afla la Chișinău ca reporter, când pe data de 15 iunie 1992 s-a nimerit în apropierea statuii lui Ștefan Cel Mare din Piața Marii Adunări Naționale. În fața statuii se adunase o mulțime, dar colegul meu nu știa despre ce e vorba. Stând pe marginea trotuarului, la distanță de acea adunare, și-a aprins o țigară. În acel moment s-a apropiat de el un bărbat care i-a spus furios: “Nu ți-e rușine, aprinzi o țigară când noi îl comemorăm pe poetul nostru național, Mihai Eminescu?” Complet dezorientat, colegul meu a întrebat de ce ar fi o ofensă faptul de a fuma în stradă (într-o perioadă în care fumatul și în interior era o normă)? “Ești un nesimțit”, i-a spus bărbatul, care s-a întors pe călcâie și s-a îndreptat spre locul unde se desfășura comemorarea lui Eminescu. Colegul meu l-a întrebat pe un bărbat din apropiere care asistase la acest schimb de replici, cine era cel care-l interpelase în modul acesta vehement: “Cum nu știți? E marele poet Grigore Vieru”, i-a răspuns uimit bărbatul.

Dar nu este de mirare că cineva care a trăit bună parte din viață la Londra să fie surprins de astfel de atitudini. Explicația este simplă: în Marea Britanie mari personalități nu sunt divinizate așa cum este Eminescu în România, Republica Moldova sau în Diaspora română.

© Pixabay, ID 6393262

Să-l luăm de pildă pe William Shakespeare. O căutare cu Google Maps arată că numărul străzilor în Regatul Unit (Shakespeare Street, Shakespeare Road, Shakespeare Avenue, etc) nu depășește 20, în schimb numele inspirate de piesele sale (Montague, Capulet, Hamlet, etc) totalizează peste 12.000 la străzi și clădiri.

Dar mai important, opera sa nu este un tabu și cel mai frecvent exemplu este piesa Neguțătorul din Veneția și personajul său principal, evreul Shylock. Nu mai demult de 2 februarie anul acesta, o școală din New York a anulat o reprezentație a piesei jucată de elevi din cauza îngrijorării că ar putea ofensa prin caracterul său antisemit.

Shakespeare a scris această piesă în 1596, când Anglia era Judenrein – fără evrei, expulzați în masă din 1290 și reprimiți de către Oliver Cromwell abia în 1656. Deci Bardul nu avea cum să scrie din proprie experiență despre Shylock și nu făcea decât să repete clișeele antisemite ale vremii, importate din Veneția.

Spre deosebire de Eminescu, care a scris mult mai târziu în publicistica sa, când emanciparea evreilor începea să devină o realitate (nu și în România, unde printre alții Eminescu se opunea vehement împământenirii lor în bloc prin Constituție), piesa Neguțătorul din Veneția este parte integrantă a operei literare a marelui dramaturg.

Și să nu fie cu nicio supărare, comparat cu Shakespeare (practic fondatorul limbii engleze moderne, care azi este instrumentul privilegiat de comunicare la nivel mondial), influența lui Eminescu asupra culturii universale este minoră.

Așa încât, dacă Shakespeare poate fi contestat pentru o parte a operei sale literare scrise în 1596, contestarea unor articole antisemite scrise de Eminescu aproape 300 de ani mai târziu este perfect legitimă.

Eminescu, Vasile Alecsandri, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Ioan Slavici, Vasile Conta, Nicolae Iorga, și alte nume sonore ale culturii române, au contribuit la atmosfera  antisemită care a făcut posibilă apariția unor ideologi antisemiți ca A.C. Cuza sau Nicolae Paulescu, care la rândul lor au fost mentorii lui Corneliu Zelea Codreanu și ai Mișcării Legionare, sfârșind cu Holocaustul din România care-l are ca principal responsabil pe Ion Antonescu.

Iată de ce reacțiile vehemente, adeseori vitriolante și antisemite atunci când apar critici la antisemitismul lui Eminescu nu sunt doar dovada unei ignoranțe agresive din partea unor oameni care n-au citit un rând din publicistica sa, ci și expresia unui naționalism pernicios și a unei demagogii patriotarde care sfârșește prin a resuscita extrema dreaptă politică în lumea românească.