Cu aproape 22 de ani în urmă, Rusia își alegea un nou președinte, Vladimir Putin. Un fost spion KGB destul de puțin cunoscut în agitata administrație a lui Boris Elțîn, Putin a ajuns premier in 1999, preluând o țară care pierduse un război cu separatiștii ceceni și tocmai intrase în default.
Putin a început prin a prelua controlul asupra oligarhilor, punând pe picioare un regim corporatist-militar. Oligarhii vechi care s-au conformat cerințelor noului șef și-au păstrat întreprinderile privatizate (cel mai adesea fraudulos). Ceilalți au ajuns în închisori sau au fugit prin lume, unii fiind ulterior asasinați.
Se poate spune că Putin a reușit sa mute Rusia de la anarhie spre un regim dictatorial, chiar cu acordul unei majorități a cetățenilor, mulți ruși dorindu-și un lider autoritar după ani de haos.
Războiul hibrid, propaganda și noua ideologie de export
În ciuda reușitei stabilizării economiei, sistemul corporatist-militar putinist și-a arătat limitele – pana la urmă toate dictaturile se anchilozează și duc la stagnare și declin pe termen lung, iar corporatismul de tip putinist nu seamănă cu cel german al anilor de după război, economia rusă fiind subordonată politic. După două decenii cu Putin la conducere, Rusia rămâne o țară aflată în declin din punct de vedere economic și demografic.
Deși Rusia are un teritoriu enorm si resurse importante, in economia cunoasterii lucrurile acestea incep sa conteze din ce in ce mai putin. Rusia este azi o țară de rangul 2, ocupând un modest loc 11 ca mărime a economiei (un PIB total mult în urma SUA sau Chinei) și locul 55 ca PIB/locuitor, unde e chiar și în urma României. Natalitatea începuse sa-si mai revină, atingând un maxim de 1.77 nașteri/femeie în 2015 dar a scăzut din nou, odată cu veniturile populației după anexarea Crimeii si sancțiunile aferente, ajungând în 2019 la 1.50, sub rata de înlocuire a populației (cel puțin 2). Între octombrie 2019 și septembrie 2020, Rusia a pierdut 997.000 de oameni, un record negativ pe timp de pace.
Însă un lucru care este adeseori uitat e că bogăția e relativa – omul se simte sărac sau bogat doar comparându-se cu alții și în special cu vecinii. Practic, o Rusie în stagnare se comportă cu Vestul care prosperă în era economiei cunoașterii precum un tip invidios care zgârie mașina mai bună a vecinului sau îi taie cauciucurile.
Văzând ca Rusia pierde teren față de vecini, regimul de la Kremlin s-a gândit că soluția ideală e să le meargă vecinilor ceva mai rău. Așa că, mai ales după 2014, regimul Putin s-a concentrat pe sabotajul vecinilor, uneori chiar cu succese remarcabile. Primele ținte – destabilizarea politică – interferența în alegerile din Franța, SUA, Germania, dar si Brexitul, ruperea de continent a unuia din pilonii principali ai Europei, Marea Britanie.
Ca fost spion în RDG al unui serviciu care recruta cetățeni occidentali în serviciul KGB, Putin înțelege bine conceptul de “soft power,” cooptarea e mai bună decât forța. Pentru asta banii sunt foarte utili, și într-adevăr Moscova s-a folosit de fonduri, prin intermediul oligarhilor plasați în Occident, pentru a sponsoriza candidați, campanii, partide, mișcări, ONG-uri. Un raport al Parlamentului European detalia recent eforturile Rusiei de corupere a elitelor politice europene și aici vorbim de foști șefi de guvern din tari precum Germania, Austria, Finlanda, precum și alți oficiali sau persoane influente, ademeniți cu vechile metode KGB – bani, droguri, femei, șantaj etc. să intre în slujba Rusiei.
O nouă cauză pentru creduli – ideologia putinistă
Însă și mai bine decât sa corupi diverși indivizi cu care să ai o relație tranzacțională și în care obții minimul posibil și ai rezistență (iar unii sunt si agenți dubli), e mult mai util sa poți sa recrutezi oameni care chiar cred în cauză – „voluntari”. În special în anii 1960-70 ambasadele sovietice din Vest erau practic luate cu asalt de trădători voluntari, gata sa predea orice secrete ale țărilor lor pentru a ajuta comunismul să învingă capitalismul. Însă pentru a convinge oamenii sa facă așa ceva îți trebuie o ideologie, iar cea comunistă a expirat din anii 1980, voluntarii dispărand pe masură ce problemele URSS s-au agravat.
Soluția găsită de Moscova pentru reactualizarea strategiei de luptă cu Vestul a fost inventarea unei noi ideologii, sau mai bine zis contra-ideologii, care să o înlocuiască pe cea comunistă, expirată si decredibilizată. Noua ideologie urma sa funcționeze similar în opoziție cu valorile fundamentale ale Occidentului – libertatea individului și democrația. Convenabil, ideologia pe care au mers rușii merge ca o mănușă și pentru justificarea regimului dictatorial al lui Putin.
Oamenii Kremlinului au copiat unele lucruri deja aplicate acasă, însă au studiat probabil atent peisajele politice din țările considerate adversare, grupurile de votanți nemulțumiți – in special cei ramași pe dinafară în tranziția către economia cunoașterii. Rușii și agenții lor de influență au introdus sau amplificat în spațiul public niște elemente la care aceștia rezonează: în țările din Vest, tema imigrației. In Est, nemulțumiții sunt în general persoane inadaptate, care regretă comunismul și caută un regim autoritar, care să semene cu regimul comunist. Conceptul lor de viață a rămas cel comunist, colectivist și nu vor libertate individuală, un concept pe care nu-l ințeleg.
Agenții de influenta ruși, fake news si mișcările extremiste
După anexarea Crimeii, pentru a scăpa de sancțiuni regimul lui Putin a devenit mai agresiv cu interferențele în politica din țările adversare, promovând candidați considerați fie destabilizatori pentru țările respective, fie in mod deschis pro-ruși.
Mai recent, putem nota campania de decredibilizare a măsurilor de control al pandemiei, sabotarea vaccinării, etc. Aici rușii au combinat trolii cu “voluntarii” – amplificându-le vocile celor din urmă in social media sau in presa aservită.
În România situația e mai puțin documentată în raportul PE, însă avem probabil ca și în Vest un mix de elite corupte de ruși, voluntari dar și oportuniști fericiți să câștige vizibilitate și votanți.
Se folosesc însă și alte instrumente mai clasice – colectarea, folosirea și validarea unor liste de milioane de adrese de email sau numere de WhatsApp si Telegram, folosind metodele spammerilor. Un exemplu – cine nu a primit mailuri cu powerpoint-uri cu cele mai frumoase peisaje, lucrări de arta din muzee, etc? Ce bine ca cineva a stat sa traducă în română și în alte limbi, ne gândeam – însă astfel de mailuri aveau doar rolul de a valida și pregăti canalele de comunicare pentru a fi utilizate în viitor.
Din când in când, pe același lanț primim și mailurile care contează pentru propaganda rusă – mesaje traduse (de multe ori pot veni în mai multe limbi) care ataca Occidentul ca fiind depravat, cele anti-imigrație despre “ghetourile” musulmane din Franța, Germania sau Suedia, sau diverse teorii ale conspirației privind vaccinurile. Mesajele acestea au o eficienta sporita pentru ca vin deja cu un grad mare de încredere, de la o persoană cunoscută, și printr-un lanț folosit des și validat cu imagini de pe Everest, etc.
Temele favorite ale propagandei ruse, care reia tezele comuniste cum că Occidentul cel liberal este de fapt depravat, sunt în principal imigrația, promovarea rasismului, condamnarea homosexualitătii ca element de corupere a valorilor traditionale, etc. Evident însă că propaganda nu se potrivește cu realitatea – la urma urmei oamenii înțeleg ca Vestul civilizat si bogat nu se compară cu stepa si sărăcia rusească, iar milioane de români, polonezi, unguri, merg la lucru sau la studii în Vest, nu în Rusia. Chiar și rușii nu cred cu adevărat in aceasta propagandă si își trimit copiii la școli din afara țării cu prima ocazie.
Însă campaniile rusești din social media au devenit foarte bune la stimularea emoțiilor si a nemulțumirilor. Este posibil sa măsori pe Facebook, de exemplu, care sunt temele care generează reacții, care sunt materialele, filmele, postările care prind cel mai bine și să expui indivizii susceptibili la ele. Rusia știe ca tu ai dat click pe o postare și îți va direcționa mesajele la care știe ca reacționezi. Sofisticarea care este azi posibila pe social media în materie de segmentarea audientelor, utilă in mediul comercial, este azi un instrument extrem de puternic in marketingul politic.
Democrația și prosperitatea – în pericol. Ce e de făcut?
Trăim azi într-o lume mai interconectată, dar și mai fragmentată. Acum 30 de ani, oamenii se uitau la același canal TV, care era reglementat in materie de echilibru. Azi oamenii își primesc știrile din online, unde oricine poate face un site și scrie ceva, care sa fie partajat in Facebook în grupuri relativ omogene ca opinii sau viziune de viață. Canalele TV de cablu sau ziarele sunt și ele o sursă de informare nu întotdeauna corectă, unele având legături financiare cu Moscova.
Se spune că democrația moare în întuneric, accesul la informație fiind esențial pentru funcționarea unui sistem democratic, civilizat. Sistemul politic poate fi și el corupt prin influențe malefice, fie prin afaceri cu oligarhii controlați de Kremlin, fie de mafioți locali cu interese mult mai restrânse.
Mulți întreabă, OK, vedem ca e rău, vedem vulnerabilitățile, dar ce e de făcut? Cum salvăm democrația și libertatea de acest asalt?
Aici răspunsul simplu e – fă opusul față de ce fac rușii – în oglindă. Ei propagă fake news, tu partajează real news. Ei o susțin pe Sosoacă, tu caută un politician care are valori democratice si votează-l pe ăla. Dacă nu găsești nici unul care să-ti placă, votează un candidat cu care nu ești de acord pe multe chestiuni, dar cu care poți sa trăiești – compromisul e util.
In adâncime, e mai complicat. In primul rând, democrația se bazează pe cetățeni și pe instituții. Oamenii pot lupta pentru democrația lor, și până la urmă pentru o viață mai bună, investind timp și bani în instituții democratice. La minim, abonează-te la un ziar sau revistă corectă și informează-te. Oferă sprijin in timp sau bani unui ONG. Luptă cum poți să convingi pe alții de justețea unei teme și luptă-te cu propaganda malefică atunci când o întâlnești.
Însă democrația funcționează prin organizații politice, așa că acționează pentru influențarea lor între alegeri, scriind reprezentanților aflați în slujba ta (nu-i lăsa să uite asta) – amenințarea votului contează. Principiul e simplu – dacă politicianul ales nu satisface cel puțin jumătate plus unu din oamenii pe care ii reprezintă, va fi înlocuit. Iar dacă majoritatea oamenilor o duc mai bine, țara progresează.
